News Flash:

Vanghelie: Ponta s-a intalnit cu Coldea in Turcia pentru a pune la cale un nou plan

2 Iunie 2018
1026 Vizualizari | 0 Comentarii
vanghelie 465x390

Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie a declarat că Victor Ponta s-ar fi întâlnit cu Florian Coldea în Turcia, iar în spatele acţiunilor fostului premier s-ar afla atât Coldea, cât şi Gabriel Oprea.

„Acest fenomen, Victor Ponta ajunge să facă politică din nou după ce a stat la masă cu Maior şi Coldea, după ce a băgat oameni la puşcărie? Ce să mai facă acest fenomen în politică, să-i aducă din nou pe Oprea şi pe Maior?”, a declarat Marian Vanghelie, vineri, la Antena 3.

Fostul edil al setorul 5 a mai precizat că în spatele lui Victor Ponta s-ar afla şi acum Coldea şi Oprea, fostul premier având recent o întâlnire cu ex adjunctul SRI în Turcia.

„Acum trei luni, Victor Ponta a avut o întâlnire cu Florian Coldea în Turcia şi atunci au pus la cale acest plan. În spatele lui Ponta se află şi Oprea”, a completat Marian Vanghelie.

Declaraţiile vin în contextul în care Victor Ponta şi Daniel Constantin au lansat partidul Pro România care a atras, numai în ultima săptămână, mai mulţi parlamentari social-democraţi. Ponta a anunţat că a fost depusă cererea pentru constituirea unui grup parlamentar şi a menţionat că vor mai veni şi alţi aleşi către Pro România.


marian vanghelie victor ponta coldea
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1201 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004874 (s)