
Un polițist de la IPJ Timiș a fost surprins circulând cu motocicleta pe trotuarul Podului Decebal din Timișoara. Videoclipul a fost distribuit pe internet.
Polițistul era îmbrăcat în civil, iar persoana care l-a filmat nu părea să știe că acesta era agent de poliție. Videoclipul a fost postat pe rețelele de socializare, evidențiind încălcarea regulilor de circulație. Polițiștii de la IPJ Timiș au desfășurat cercetări și au confirmat că individul în cauză era un coleg de-al lor.
„Referitor la imaginile video apărute în mass-media pe 7 octombrie 2024, care surprind un bărbat deplasându-se pe trotuar cu o motocicletă pe Podul Decebal din Timișoara, polițiștii s-au autosesizat, iar în aceeași zi a fost identificat un bărbat de 40 de ani, care își desfășoară activitatea în cadrul IPJ Timiș. Având în vedere aceste aspecte, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Timiș a dispus demararea unei cercetări disciplinare a polițistului, care a fost și sancționat contravențional”, a declarat IPJ Timiș.
Polițiștii subliniază că un astfel de comportament nu este acceptat de instituție.
© 2025 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1357 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006587 (s)
Comentarii (0)