Perechea Horia Tecau/Jean-Julien Rojer (Romania/Olanda), cap de serie numarul 6, s-a calificat, miercuri, in semifinalele probei de dublu masculin la Australian Open, dupa ce a invins, in sferturile competitiei, cuplul Florin Mergea/Dominic Inglot (Romania/Marea Britanie), cap de serie numarul 14.
Tecau si Rojer s-a impus cu scorul de 6-4, 7-6 (3), dupa o ora si 24 de minute.
Horia Tecau si Jean-Julien Rojer vor intalni in semifinale perechea italiana Simone Bolelli/Fabio Fognini, care a trecut, cu scorul de 7-6 (5), 7-6 (5), de cuplul Pablo Cuevas/David Marrero (Uruguay/Spania).
Pana in prezent, Tecau si Mergea au mai fost adversari in circuitul ATP de trei ori, echipa sportivului din Constanta castigand de fiecare data. Anul trecut, in sferturile de finala ale turneului de la s-Hertogenbosch, Tecau si Rojer au dispus, cu scorul de 6-3, 6-4, de Mergea si partenerul lui de atunci, croatul Marin Draganja. In 2012, in primul tur al turneului de la Bucuresti, Horia Tecau si Robert Lindstedt au castigat, cu scorul de 4-6, 6-4, 10-2, in fata cuplului Florin Mergea/Andrei Daescu. La editia anterioara a competitiei bucurestene, perechea romano-suedeza a depasit, cu scorul de 6-7 (8), 6-4, 10-8, echipa formata din Florin Mergea si Victor Anagnastopol.
Horia Tecau, aflat la cea mai buna performanta la Australian Open, este triplul finalist la Wilmbledon, intre 2010 si 2012, cu Robert Lindstedt. Cea mai buna performanta din cariera lui Mergea la un Grand Slam a fost inregistrata anul trecut, cand el si Marin Draganja au jucat in semifinale la Roland Garros.
Pentru calificarea in semifinale la Australian Open, Tecau si Rojer vor primi un cec in valoare de 142.500 de dolari australieni (100.396 de euro), in timp ce performanta reusita de Mergea si Inglot va fi recompensata cu 71.000 de dolari australieni (50.022 de euro).
In cealalta semifinala de dublu masculin de la Australian Open se vor intalni perechea franceza Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut si cuplul Ivan Dodig/Marcelo Melo (Croatia/Brazilia), cap de serie numarul 4.
Comentarii (0)