News Flash:

Targ de bijuterii si teatru de papusi, in week-end, la Iulius Mall

15 Februarie 2019
1835 Vizualizari | 0 Comentarii
targ sanatate

La Iulius Mall, pe agenda de evenimente din acest final de săptămână se regăsesc două târguri tematice, o competiţie de dans, dar şi o sesiune de teatru de păpuși pentru prichindei.

De vineri până duminică, la parterul Iulius Mall Timișoara, clienții sunt invitați la Târgul de Produse Naturale şi Sănătate. Peste 20 de expozanți le vor prezenta celor interesați produse care îşi păstrează proprietățile naturale și care sunt beneficiile acestora pentru un stil de viață sănătos. Oferta va include miere, dulciuri de casă, sucuri, gemuri și siropuri, semințe și fructe uscate, ceaiuri și multe alte produse alimentare naturale. Totodată, doritorii vor găsi remedii medicinale, cristale și minerale cu proprietăți terapeutice, cosmetice naturale, articole feng shui, bijuterii antialergene, produse bio şi alte propuneri eco.

În aceeaşi perioadă, la demisolul mall-ului, are loc un târg de bijuterii. Doamnele şi domnişoarele vor fi încântate să găsească numeroase propuneri de accesorii strălucitoare, oferindu-le posibilitatea ca, prin intermediul lor, să își exprime personalitatea. Coliere, brăţări, cercei şi inele, din metale nobile şi nu numai, cu pietre prețioase sau semiprețioase, cu forme şi culori diferite, toate pot fi achiziţionate de la târg.

Primul battle de coregrafie din oraș va avea loc sâmbătă, la Iulius Mall. Evenimentul Choreo vibes, organizat de AC Dance Studio, va avea loc de la ora 15:30, în zona Intersport şi va reuni mai mulţi pasionaţi de mişcare de la şcoli de dans din Timişoara. Fiecare participant sau pereche de concurenţi va pregăti două momente cu care va concura împotriva altor dansatori. Numerele de dans vor fi jurizate de Roberto Iancu, coregraf şi performer care a colaborat cu numeroşi artiști din muzica românească.

Dacă este duminică, atunci este zi de teatru pentru copii. De la ora 12:00, în food court, prichindeii vor afla de la marionete povestea „Vistiernicul cel avar”.

Sâmbătă şi duminică, cei care doresc să fie solidari cu persoanele care luptă împotriva unei maladii grave sunt aşteptaţi la standul Asociaţiei Little People, amenajat la etajul Iulius Mall, în zona de copii, cu ocazia „Zilelor Bandanei”. Între orele 12:00 – 20:00, reprezentanţii asociaţiei le vor dărui bandane şi brăţari galbene tuturor celor care vor face donaţii în beneficiul persoanelor aflate în suferinţă.

 

Galerie Foto

targ_bijuterii
choreo vibes
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1127 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006494 (s)