Spitalul Victor Babeș din Timișoara inaugurează, începând de săptămâna aceasta, un punct de colectare a deșeurilor medicale. Acestea pot fi depozitate în spațiul special amenajat în curtea spitalului.
„Medicamentele aruncate în mod necorespunzător pot ajunge în sol și în apa, contribuind la poluarea acestora. Mai mult, ajunse în mediul înconjurător, expunerea la aceste substanțe poate duce la dezvoltarea rezistenței bacteriilor la antibiotice.
În același timp, există un risc crescut de intoxicație, mai ales în rândul copiilor sau al persoanelor vârstnice, care pot confunda medicamentele expirate cu cele sigure”, declară reprezentanții spitalului.
Programul de colectare pentru Spitalul Victor Babeș din Timișoara este următorul:
Marți: 10:00 - 12:00
Joi: 10:00 - 12:00
Reamintim că și alte spitale de stat din Timișoara dispun de puncte de colectare pentru deșeurile medicale, precum:
Spitalul CFR Timișoara:
Marți: 10:00 - 12:00
Joi: 10:00 - 12:00
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara:
Marți: 11:00 - 12:30
Joi: 11:00 - 12:30
Spitalul Militar Timișoara:
Marți: 12:00 - 13:00
La începutul acestui an, a fost adoptată o lege care prevedea înființarea de puncte de colectare pentru medicamentele expirate și neutilizate în curțile spitalelor, cu sprijin financiar din partea Ministerului Sănătății. Totuși, nu toate spitalele oferă acest serviciu, din cauza unor factori precum costurile asociate cu eliminarea deșeurilor.
© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1281 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006307 (s)
Comentarii (0)