News Flash:

Şeful Generali dă asigurări că nu există planuri de fuziune cu UniCredit

1 Iunie 2022
665 Vizualizari | 0 Comentarii
Generali

Directorul general al Generali, Philippe Donnet, a respins ideea unei fuziuni cu banca UniCredit, şi a dezminţit zvonurile care apar frecvent în presă privind posibilul interes al companiilor franceze în vederea preluării asigurătorului italian, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
"Nu există niciun plan pentru o fuziune cu UniCredit, nu este parte a strategiei noastre, deoarece nu ar avea sens", a declarat Philippe Donnet la o audiere în Parlamentul Italiei.

Experienţa anterioară a şefului UniCredit, Andrea Orcel, unul din cei mai experimentaţi negociatori din Europa, a alimentat speculaţiile că ar putea căuta o tranzacţie, care ar putea implica Generali. Dar în decembrie el a respins speculaţiile că ar putea fi interesat de preluarea Generali.

Donnet a declarat că "nu există sinergii" între afacerile de asigurări şi cele bancare, iar o fuziune "ar slăbi ambele companii".

"Nu văd niciun beneficiu şi este valabil pentru orice bancă", a adăugat şeful Generali.

Donnet, în vârstă de 61 de ani, a deţinut diverse funcţii la compania franceză de asigurări Axa, în perioada 1985 - 2007, ceea ce a dus la speculaţii că sosirea sa la Generali, în urmă cu nouă ani, era legată de o posibilă planificată fuziune cu Axa sau cu o altă companie franceză.

"Sunt francez dar de asemenea sunt italian. Am sosit în urmă cu nouă ani să conduc Generali Italia şi de atunci citesc în presa italiană această poveste despre companiile franceze", a adăugat Donnet, care a devenit director general în 2016.

"Nu există interes din partea niciunei companii franceze, este o fantezie a jurnaliştilor", a dat asigurări şeful Generali.
 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1123 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004751 (s)