News Flash:

Vești bune din rugby

SCM USV Timișoara trimite nouă jucători la trei selecționate

15 Octombrie 2024
573 Vizualizari | 0 Comentarii
Sursa foto renasterea ro

Pauza dintre prima și a doua etapă a Cupei României la rugby este dedicată echipelor naționale. SCM USV Timișoara va trimite nouă jucători la trei selecționate care se află în cantonamente sau dispută meciuri internaționale. Șapte jucători din lotul campioanei României au fost convocați la selecționata Lupii României: Joji Sikote, Dragoș Ser, Kemal Altinok (din pachetul de înaintare), Gabriel Rupanu, Daniel Plai, Corrado Ștețco și Marius Simionescu (din linia de treisferturi). Aceștia s-au prezentat la reunirea care a avut loc la București. Selecționata Lupii României va juca sâmbătă, într-un meci decisiv pentru câștigarea grupei B din Rugby Europe Super Cup, împotriva echipei olandeze Delta, partida având loc la Amsterdam.

Naționala U20 a României a început pregătirile pentru Campionatul European, care va avea loc în luna noiembrie la Praga. Staff-ul tehnic a convocat un lot de 35 de jucători, care vor participa la două stagii de pregătire montană. Primul dintre acestea a început la Poiana Brașov, iar printre jucătorii selectați se află și David Bălan de la SCM USV Timișoara.

De asemenea, naționala U18 a început pregătirile pentru Campionatul European programat tot în luna noiembrie, în capitala Cehiei. Fundașul Vlad Ciurciun, din echipa de juniori II a clubului din Timișoara, a fost convocat la acest lot. În prima parte a pregătirii, tinerii rugbiști vor urca la Centrul Național de pregătire de la Piatra Arsă, situat la o altitudine de 1.950 de metri.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2026 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1300 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007762 (s)