News Flash:

Scandal la Timisoara! Doi tineri ajunsi in stare grava la spital sustin ca au fost batuti de politisti si jandarmi

24 Noiembrie 2017
968 Vizualizari | 0 Comentarii
jandarmerie2

Doi tineri care au ajuns in stare grava la sectia de Urgente a Spitalului Judetean din Timisoara au declarat ca au fost batuti de politisti si jandarmi, iar la nivelul Inspectoratului de Politie Timis si al Gruparii Mobile de Jandarmi Timisoara au fost deschise anchete.
Incidentul s-a petrecut miercuri seara, in localitatea Urseni, langa Timisoara. Politistii si jandarmii detineau informatii ca niste tineri dati in urmarire generala se aflau intr-o masina. S-au deplasat la locul indicat, iar cand a sosit masina, in aceasta se aflau doi tineri.

Nu se stie cu precizie ce s-a intamplat in momentul in care politistii si jandarmii au oprit masina, insa, cateva ore mai tarziu, in noaptea de miercuri spre joi, cei doi tineri din masina respectiva au ajuns la Sectia de Urgente a Spitalului Judetean Timisoara, fiind dusi direct in sala de operatie.

Unuia dintre cei doi medicii i-au scos splina, iar cel de-al doilea are mai multe coaste rupte.

Cei doi sustin ca au fost batuti de jandarmi si politisti si ca la mijloc este vorba de o confuzie, ca nu ei sunt cei dati in urmarire generala.

La nivelul Inspectoratului de Politie Timis si al Gruparii Mobile de Jandarmi Timisoara a fost formata o comisie de ancheta care investigheaza cazul.

”Precizez ca la nivelul Politiei Romane nu sunt tolerate astfel de practici, motiv pentru care am dispus demararea de verificari si sesizarea Parchetului de pe langa Tribunalul Timis, fiind intocmit dosar penal pentru infractiunea de purtare abuziva. Va garantam ca vom sprijini ancheta si vom pune la dispozitia Parchetului toate datele solicitate, astfel incat in cel mai scurt timp sa se clarifice situatia de fapt. Iar in cazul in care se vor constata incalcari ale legii, cei vinovati sa fie trasi la raspundere”, a declarat Alin Petecel, seful IPJ Timis, intr-o conferinta de presa care a avut loc joi.

La randul sau, in aceeasi conferinta de presa, reprezentantul Gruparii Mobile de Jandarmi Timisoara a subliniat sprijinul acordat in ancheta.

„Nici Jandarmeria Romana nu tolereaza astfel de practici, motiv pentru care in momentul de fata se desfasoara verificari pentru a afla adevarul in situatia de fata si cu aceasta ocazie, sustinem demersurile Politiei Romane in vederea stabilirii adevarului”, a precizat Claudiu Zagan, seful Gruparii Mobile de Jandarmi Timisoara.

 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1338 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006485 (s)