News Flash:

Atenție!

S-a triplat numărul incendiilor de vegetație uscată produse în Timiș, în 2024

11 Septembrie 2024
181 Vizualizari | 0 Comentarii
Sursa foto expressdebanat ro

Numărul incendiilor de vegetație uscată din Timiș s-a triplat în primele opt luni ale anului comparativ cu aceeași perioadă din 2023. 

ISU Timiș a declarat că între ianuarie și august 2024 au avut loc 343 de incendii de vegetație uscată, în creștere față de cele 111 incendii raportate în perioada corespunzătoare din 2023.

„Suprafața terenurilor afectate de incendii a fost de 1.349 hectare, iar suprafața fondului forestier afectată de incendii a fost de șapte hectare. Un aspect pozitiv de remarcat este faptul că în urma incendiilor nu au fost înregistrate victime”, a comunicat instituția.

ISU Timiș atrage atenția că arderea vegetației uscate și a resturilor de vegetație este complet interzisă, cu excepția cazurilor în care se impune ca măsură excepțională în perioada de carantină fitosanitară, pentru a preveni răspândirea anumitor boli sau a dăunătorilor specifici.

Arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile fără obținerea unui permis de lucru cu focul și fără măsuri de prevenire a propagării incendiului către zonele învecinate poate fi sancționată de ISU Timiș cu amenzi cuprinse între 1.000 și 2.500 lei.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1512 (s) | 43 queries | Mysql time :0.009263 (s)