Deși cantitățile de zahăr importate din Ucraina sunt în scădere, România se situează pe locul al patrulea între statele membre ale UE, cu o cotă de 10%. În aceeași perioadă a anului trecut, importurile erau de aproximativ două ori mai mari. Între octombrie 2023 și iunie 2024, România a achiziționat 50.542 de tone de zahăr din sfeclă sau trestie din Ucraina, de 2,3 ori mai puțin decât în perioada similară a anului precedent, când importurile depășeau 100.000 de tone, plasând astfel țara noastră pe prima poziție între importatorii europeni.
Potrivit celor mai recente date ale Comisiei Europene, România rămâne totuși una dintre principalele piețe de desfacere pentru zahărul ucrainean, după Bulgaria (110.535 de tone), Ungaria (109.470 de tone) și Italia (77.596 de tone). În contextul în care importurile au crescut semnificativ în celelalte state, cu 200%, 204% și 77% respectiv, România a primit 10% din cele 510.509 tone de zahăr importate de UE din Ucraina. Aceasta în ciuda faptului că, de la sfârșitul anului trecut, importurile de zahăr din Ucraina în România au fost posibile doar pe baza de licență acordată procesatorilor, conform OUG 126/2023, care a fost în vigoare până la 30 iunie 2024.
© 2025 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1542 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005688 (s)
Comentarii (0)