News Flash:

Primarii au primit de la Guvern peste 316,4 milioane lei, din Fondul de rezerva

24 Decembrie 2014
1201 Vizualizari | 0 Comentarii
Primarii au primit de la Guvern peste 316,4 milioane lei, din Fondul de rezerva, prin suplimentarea sumelor defalcate din TVA, pentru cheltuieli curente si de capital, cei mai multi bani fiind alocati pentru judetele Giurgiu, Gorj, Teleorman, Neamt, Hunedoara, Olt, Dambovita, Botosani si Bucuresti.
Alocarea banilor a fost decisa in sedinta de marti.
Tot marti, Guvernul a alocat, din Fondul de interventie, suplimentat in acest scop din Fondul de rezerva, 63,7 milioane lei pentru autoritatile locale din zonele afectate de recentele inundatii, pentru refacerea infrastructurii distruse.
In urma cu doua saptamani, agentia MEDIAFAX a anuntat, citand un proiect de ordonanta de urgenta, ca Guvernul va introduce o noua derogare de la Legea finantelor publice prin care isi va asigura dreptul sa acorde in continuare bani primarilor din Fondul de rezerva bugetara, cu justificarea ca a primit foarte multe cereri din partea acestorasi trebuie evitata acumularea de arierate.
Ordonanta a fost aprobata de Guvern saptamana trecuta.
Legea finantelor publice locale stabileste ca bani din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului sunt repartizati unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat si ai bugetelor locale, pe baza de hotarari ale Guvernului, dar numai pentru finantarea unor cheltuieli urgente sau neprevazute aparute in timpul exercitiului bugetar.
In ordonanta citata, Guvernul isi justifica noua derogare aratand ca la nivelul administratiei publice centrale au fost primite foarte multe solicitari de la autoritatile administratiei publice locale de alocare de sume pentru echilibrarea bugetelor locale din Fondul de rezerva la dispozitia Guvernului si in care prezinta situatiile financiare deosebite, determinate de neincasarea veniturilor din cotele defalcate din impozitul pe venit.
"Avand in vedere faptul ca, autoritatile administratiei publice locale au facut angajamente legale la nivelul veniturilor estimate, prin nealocarea sumelor la nivelul prognozat acestea sunt in imposibilitatea efectuarii platilor la nivelul angajamentelor", spune Executivul.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1280 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007617 (s)