News Flash:

Pacientii cu transplant pulmonar se vor putea trata in continuare la Viena

2 Mai 2018
865 Vizualizari | 0 Comentarii
prelevare

Legea prevede ca, după realizarea transplantului pulmonar în România, pacienţilor români să nu li se mai accepte decontarea procedurilor realizate peste hotare. Pintea le-a promis pacienţilor modificarea ordinului de ministru astfel încât aceştia să beneficieze în continuare de tratament.

Reprezentanţii Asociaţiei Transplantaţilor au avut, miercuri dimineaţa, o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

„Am avut parte de toată deschiderea de care aveam nevoie din partea doamnei ministru Sorina Pintea. Am primit toate asigurările necesare - în decurs de maxim două luni ni se vor rezolva problemele în ceea ce priveşte medicaţia imunosupresoarelor, continuarea controalelor la Clinica AKH Viena unde am făcut transplantul şi modificarea Ordinului 50 care nu mai este în conformitate cu problemele de ordin actual”, a spus ultimul transplantat la Clinica AKG Viena, Gheorghe Cernătoiu, după discuţiile de la minister.

Cernătoiu susţine că Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, le-a confirmat că au fost plătite toate restanţele pe care statul român le avea la Clinica AKH.

„Din toate asigurările primite din partea doamnei ministru vom continua (n.r. tratamentul în străinătate). Arieratele au fost plătite din tot ce ne-a confirmat doamna ministru şi nu vor fi probleme. Mai mult decât atât cei care vor trebui să meargă zilele viitoare cu siguranţă au toate aprobările necesare”, a adăugat Gheorghe Cernătoiu.

Totodată, pacienţii cu probleme pulmonare au plecat de la şedinţa de la Ministerul Sănătăţii cu o soluţie provizorie până la modificarea ordinului.

„S-a dat o soluţie temporară de a merge pe Formularul E112 până la modificarea ordinului. Ştiu că pe formularul E112 nu se mai poate merge dacă statul român are datorii la clinica respectivă. Acum am înţeles că datoriile au fost plătite, aşa ni s-a spus”, a afirmat un alt pacient pulmonar al Clinicii de la Viena, Adrian Popa.


legea transplantului pulmonar sorina pintea
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1115 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004658 (s)