News Flash:

Eveniment cu iz de lavandă

În weekend a avut loc un concert live, organizat în premieră, pe dealurile cu lavandă din Margina

26 Iunie 2023
346 Vizualizari | 0 Comentarii

În sprijinul producătorilor locali și pentru dezvoltarea produsului turistic "Mic dejun la Margina", Centrul Turistic Margina, susținut de Primăria comunei, s-a alăturat evenimentelor din cadrul celei de-a cincea ediții a Festivalului lavandei, organizat de familia George și Simona Slobodă, producători locali de lavandă din Zorani.

Momentul de vârf al celor două zile de activități a fost concertul live susținut pentru prima dată pe dealurile cu lavandă din Margina. Acest eveniment a fost realizat cu ajutorul extraordinar al trupelor The Other You, Phaser și Trupa Hazard, care au concertat timp de trei ore într-un spațiu pitoresc, oferind o panoramă asupra satelor din Țara Făgetului și oferind experiențe de neuitat participanților. Vizitatorii care au venit în satul Zorani în cele două zile au avut oportunitatea de a întâlni producători locali din zonă și, pe lângă atelierele de distilare a lavandei și descoperirea beneficiilor acestei plante, au putut să se bucure și de alte oferte ale locului.

Duminică, în casa-muzeu a familiei Codrea din Zorani, oaspeții au avut parte de un brunch cu mâncăruri pregătite după rețete locale, urmat de diverse activități în lanul de lavandă, inclusiv fotografii în lan și plimbări pe deal.

Pe lângă aceasta, producătorii locali George și Simona Slobodă au extins cultura de lavandă din Zorani cu noi plante, cum ar fi salvie și immortele. „Cultivarea plantelor este plină de satisfacție – nu numai că plantele un miros îmbătător, dar au beneficii terapeutice, medicale. Immortele sunt plante perene care pot fi cultivate în curți și grădini, iar florile frumoase înfloresc în nuanțe de galben și sunt preferate de polenizatori. În plus, pot fi folosite pentru a produce ulei”, a declarat George Slobodă.

„Vă invităm pe parcursul acestei veri să vizitați satele din comuna Margina, să descoperiți frumusețea lor și oamenii minunați, să le cumpărați produsele și să gustați un Mic dejun la Margina!”, au afirmat organizatorii – Centrul Turistic Margina.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1138 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005710 (s)