News Flash:

Ministrul Justitiei: Ce face presedintele Iohannis azi e cel mai periculos precedent pentru statul de drept

13 Iunie 2018
963 Vizualizari | 0 Comentarii
tudorel toader4

Ministrul Justitiei a calificat drept "cel mai periculos precedent pentru statul de drept ceea ce presedintele Iohannis face azi", Toader precizand ca e prima data cand un demnitar de rang inalt pune in discutie respectarea si aplicarea legii fundamentale si respectarea unei decizii CCR.
"In lunga mea experienta in sistemul judiciar, cred ca ce face presedintele astazi este cel mai periculos precedent pentru statul de drept. Este cel mai periculos precedent pentru ca este prima data cand un demnitar de rang inalt, sa nu spun de cel mai inalt nivel, pune in discutie respectarea si aplicarea legii fundamentale si aplicarea si respectarea si unei decizii a Curtii Constitutionale. Ministrul Justitiei reprezinta o autoritate in sens constitutional, dar de data aceasta nerespectarea Constitutiei capata dimensiunea unui diferend de rang constitutional intre puterile statului si puterile statului urmeaza sa caute solutie acestei nerespectari a deciziei", a declarat, miercuri dimineata, ministrul Justitiei.

Tudorel Toader a precizat, tot referitor la declaratiile sefului statului, ca avizul Consiliului Superior al Magistraturii este unul consultativ, ceea ce inseamna ca rolul CSM nici nu a crescut, nici nu a scazut.

Precizarile vin dupa ce, marti, presedintele Klaus Iohannis a spus ca a citit motivarea Curtii Constitutionale referitoare la revocarea Codrutei Kovesi, precizand ca mai are "un pic" de citit. Seful statului a anuntat ca, la o prima lectura, motivarea aduce la suprafata mai multe intrebari decat clarificari.
"Am citit motivarea deciziei CCR. Ca sa nu apara asa o confuzie in spatiul public. Eu am spus de prima data ca voi citi aceasta motivare pana cand o inteleg foarte bine. Deci mai avem un pic de citit, insa citind aceasta motivare au aparut cateva chestiuni care m-au facut sa evaluez anumite demersuri intr-o noua lumina. Doua, trei chestiuni as sublinia, dupa o prima citire foarte atenta a deciziei si a motivarii. Vreau sa spun ca, in aceasta etapa, recunosc ca motivarea aduce la suprafata mai multe intrebari decat clarificari, dar o aprofundare ulterioara ne poate aduce mai aproape de adevar. Vom vedea", a declarat, marti, presedintele Klaus Iohannis, dupa intrevederea cu delegatia Comisiei de la Venetia

Presedintele a mai acuzat PSD ca "incearca sa amputeze puterile presedintelui pentru ca presedintele are alta parere" si ca este evident ca decizia CCR "vine exact in linia PSD de amputare a puterilor presedintelui".


ministrul justitiei toader
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1281 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006135 (s)