News Flash:

Mii de credinciosi de diferite confesiuni crestine participa la Marsul ecumenic al Invierii, la Timisoara

17 Aprilie 2017
1019 Vizualizari | 0 Comentarii
Marsul ecumenic al Invierii
Marsul ecumenic al Invierii va reuni, si in acest an, mii de credinciosi de diferite confesiuni crestine, pentru a sarbatori impreuna bucuria Invierii Mantuitorului Hristos, in cea de-a doua zi de Pasti. 
Evenimentul, ajuns la cea de-a XXVI-a editie, este organizat de Asociatia Evanghelistica si de Caritate ''Iisus Speranta Romaniei'', impreuna cu bisericile crestine din Timisoara. 
Marsul Invierii incepe luni, la ora 15,00, in fata Catedralei Mitropolitane si se va incheia in Parcul Rozelor, unde va fi organizat un program religios de muzica crestina si citate din Biblie. Pe traseu, corurile reunite ale mai multor biserici crestine vor intona imnuri dedicate acestui moment religios, anunta un comunicat de presa al asociatiei remis, luni, AGERPRES. 
Dupa o scurta introducere si o rugaciune in fata Catedralei, toti cei prezenti se vor deplasa pe traseul traditional: Primarie - Palatul Administrativ - Parcul Rozelor, unde este programat un serviciu religios in cadrul caruia pastorul evanghelist Iosif Berce va transmite un mesaj al Invierii Mantuitorului Hristos. 
''Marsul Invierii este o actiune cu caracter interconfesional, fiind recunoscut atat pe plan national, cat si pe plan international, avand drept scop proclamarea in mod public a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos'', sustine Ligia Dugulescu, presedintele Asociatiei ''Iisus Speranta Romaniei''. 
Initiativa organizarii acestui mars i-a apartinut fostului deputat PNTCD pastorul baptist Petru Dugulescu. Dupa moartea acestuia, in ianuarie 2008, de organizarea evenimentului se ocupa fiica sa, Ligia Dugulescu. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1167 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006461 (s)