
În Timișoara s-a inaugurat un compartiment specializat pentru pacienții cu afecțiuni alergice, operând în regim de spitalizare de zi, având șase paturi. Acesta este amplasat la parterul clădirii clinicilor de ortopedie și traumatologie din cadrul Spitalului Județean.
„Scopul principal al acestei structuri este de a asigura servicii medicale de înaltă performanță pacienților cu boli alergice complexe și cu risc de șoc anafilactic.
Existența acestui compartiment clinic este o necesitate pentru zona de vest a României, având în vedere incidența în creștere și severitatea bolilor alergice, care au devenit o problemă majoră de sănătate la nivel mondial. Cadrele medicale universitare ale Compartimentului de Alergologie și Imunologie Clinică vor asigura atât servicii medicale pentru pacienții alergici, cât și pregătirea viitoarelor generații de medici specialiști în domeniul Alergologiei și Imunologiei Clinice, având în vedere că Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara este unul dintre cele cinci centre de pregătire în specialitate la nivel național. Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” Timișoara a pregătit și transmis autorităților competente – DSP, Ministerul Sănătății – documentația necesară pentru includerea Compartimentului de Alergologie în structura spitalului”, a transmis managerul unității prof. dr. Dorel Săndesc.
Prin generozitatea Clubului Rotary Timișoara, primul salon a fost complet echipat cu echipamente de ultimă generație în valoare de 90.000 de lei. Aceste echipamente sunt dedicate asigurării serviciilor medicale specializate pentru pacienții cu risc de șoc anafilactic, servicii care nu erau disponibile anterior în regiunea de Vest a țării. Printre aceste servicii se numără: Efectuarea testelor de provocare la medicamente pentru pacienții cu suspiciune de alergie medicamentoasă și risc de șoc anafilactic; Efectuarea testelor de provocare la alimente pentru pacienții cu suspiciune de alergie alimentară și risc de șoc anafilactic; Inițierea imunoterapiei cu alergen pentru pacienții cu alergii la venin de insecte (albine, viespi) care prezintă risc de șoc anafilactic; Inițierea terapiei biologice cu anticorpi monoclonali în bolile alergice.
© 2025 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1532 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008374 (s)
Comentarii (0)