Presedintele Klaus Iohannis le-a transmis, marti, magistratilor, in dicursul sustinut in cadrul sedintei CSM, sa nu se lase intimidati si prada influentelor politice sau amenintarilor, pentru ca nu exista alta sansa a acestei tari decat un stat de drept consolidat si cu o justitie independenta. Iohannis a declarat ca institutiile nu trebuie identificate cu imaginea liderului de la un moment dat, acestea neapartinand conducatorilor.
Presedintele Klaus Iohannis a fost primit, la intrarea in sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), de presedintele si vicepresedintele Consiliului, Adrian Bordea si Gheorghe Muscalu.
La sedinta CSM, care va fi prezidata de Klaus Iohannis, sunt prezenti membrii Consiliului, procurorul general al Romaniei, Tiberiu Nitu, ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, si presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Livia Stanciu.
Declaratiile lui Klaus Iohannis:
Este obligatia mea constitutionala sa asigur justitiei cadrul normativ de functionare, sa apar independenta sistemului judiciar.
Un magistrat este atat de independent cat alege el sa fie. Este responsabilitatea mea sa ma asigur ca justitia va beneficia de liderii potriviti.
Institutiile nu trebuie personalizate, identificate cu imaginea liderului de la un moment dat. Institutiile nu apartin conducatorilor. Doar asa ne putem feri de derapaje si manipulari.
Justitia este una dintre cele trei puteri ale statului, nu o supraputere.
Nu va lasati intimidati, nu va lasati prada influentelor politice sau amenintarilor, pentru ca nu exista alta sansa a acestei tari decat un stat de drept consolidat si cu o justitie independenta. Indiferent de natura si dificultatea obstacolelor, magistratii onesti vor avea in mine un partener loial in depasirea oricaror piedici.
Vreau sa fiti alaturi de mine, asa cum eu voi fi partenerul dumneavoastra institutional. Sa imi fiti alaturi si sa ne opunem impreuna, din toate puterile, oricaror tentative de distorsionare a realitatilor si interactiunilor specifice unui stat de drept, a unei lumi normale. Si nu ma aveti alaturi doar pe mine, ci si milioanele de cetateni care au venit la vot, in noiembrie anul trecut
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii isi aleg, marti, noua conducere, intrucat mandatul presedintelui Adrian Bordea si cel al vicepresedintelui Gheorghe Muscalu expira.
Judecatorii Alexandru Serban si Marius Tudose Badea candideaza pentru functia de presedinte al CSM, in timp ce procurorul Bogdan Gabor s-a inscris pentru functia de vicepresedinte.
Tot in cadrul sedintei de plen de marti va fi prezentat Raportul de activitate al CSM pentru 2014.
Conform legii, presedintele si vicepresedintele Consiliului Superior al Magistraturii sunt alesi de plen, in prezenta a cel putin 15 membri ai consiliului, cu votul majoritatii membrilor acestuia. Mediafax.ro
Comentarii (0)