News Flash:

Incendiu la o grădiniță din zona centrală a Timișoarei

16 Februarie 2021
1127 Vizualizari | 0 Comentarii
incendiu

Intervenție a pompierilor, luni seară, în zona centrală a Timișoarei. Salvatorii au fost chemați să intervină după ce la acoperișul unei grădinițe a izbucnit un incendiu.

Incendiul a izbucnit la acoperișul unei grădinițe de pe strada Dimitrie Paciurea din Timișoara. Pompierii au trimis la fața locului mai multe autospeciale, dar și o scară mecanică.

La sosirea salvatorilor incendiul se manifesta la acoperișul clădirii, însă a fost lichidat rapid, înainte ca flăcările să se extindă.

Pompierii fac cercetări pentru a stabili cauza

Cei de la ISU Banat au lichidat incendiul la timp și spun că acoperișul a fost afectat pe o suprafață de numai 4-5 metri pătrați.

„La fața locului s-au deplasat de urgență 18 pompieri cu 4 autospeciale de stingere, o autoscară de lucru la înălțime și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Timișoara și 3 pompieri cu o autospecială de stingere și o autoscară de lucru la înălțime din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Timișoara. La sosirea echipajelor la fața locului, incendiul se manifesta la acoperișul clădirii pe o suprafață de aproximativ 4-5 mp. Pompierii au intervenit prompt, astfel la ora 21:47 incendiul a fost lichidat. Pompierii fac cercetări pentru a stabili cauza care a dus la producerea incendiului”, au transmis reprezentanții ISU Banat.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1234 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005101 (s)