News Flash:

Hotelul de Gheata de la Balea Lac are ca tema muzica. Locurile de cazare pentru sarbatori sunt epuizate

18 Decembrie 2017
835 Vizualizari | 0 Comentarii
hotel balea

Hotelul de Gheata de la Balea Lac va avea ca tema, anul acesta, promovarea muzicii, iar in camere turistii ii vor gasi, sculptati in gheata, pe Madonna, Prince, Elvis Presley sau Corina Chiriac. Hotelul, a carui constructie nu s-a finalizat, este rezervat in intregime pentru sarbatori.
In cele 14 camere construite din gheata, turistii vor regasi, sculptate, vedete ale muzicii romanesti si internationale, intre care Corina Chiriac, Holograf, Freddie Mercury si membrii trupei Queen, Elvis Presley, Michael Jackson, Prince, ABBA, Madonna, Peter Maffay, BZN si The Rolling Stones.

Hotelul de Gheata de la Balea Lac este ocupat, deja, in proportie de suta la suta pentru sarbatorile de iarna, chiar daca inca nu au fost finalizate lucrarile. Zeci de turisti au platit cazarea in templul de gheata inca din prima zi in care va functiona, respectiv 23 decembrie.

Bernhard Moestl, directorul de marketing al Hotelului de Gheata, a declarat ca nu mai exista niciun loc de cazare pentru perioada 23 – 31 decembrie, toate camerele, precum si cele 6 iglu-uri fiind ocupate de turisti care si-au facut rezervare din timp.
”Lucrarile de constructie ale Hotelului de Gheata sunt in curs de finalizare. Variatiile bruste de temperatura din judetul Sibiu nu au intarziat constructia de la Balea Lac a celui mai mare proiect de iarna din intreaga tara. Deschiderea pentru vizitare si cazare incepe din 23 decembrie. In prezent, va putem spune ca nu mai sunt locuri de cazare pentru sarbatori. Pana in 31 decembrie nu mai e niciun loc”, a spus Moestl.

Potrivit directorului de marketing, hotelul va avea 14 camere si 6 iglu-uri. O noapte de cazare intr-o camera de gheata costa 100 de euro. Toti cei care vor petrece noaptea in inedita constructie vor primi ceai cald si paturi groase, astfel incat nu vor simti atat de tare temperaturile extrem de scazute de la Balea Lac.

Hotelul de Gheata de la Balea Lac este construit pentru al treisprezecelea an. In timpul iernii, aici se poate ajunge doar cu telecabina, Transfagarasanul fiind inchis traficului rutier pana in vara anului 2018.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1146 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004894 (s)