News Flash:

Drumarii din Caras-Severin sunt pregatiti de iarna

21 Octombrie 2016
1148 Vizualizari | 0 Comentarii
deszapezire2
Sectiile de Drumuri Nationale din Caransebes si Orsova sunt pregatite pentru a asigura conditii corespunzatoare pentru circulatia rutiera in sezonul rece 2016 - 2017, au precizat joi, in sedinta Colegiului Prefectural Caras-Severin, conducerile celor doua institutii. 
'Consideram ca, exceptand poate anumite perioade cu fenomene extreme, numarul total de 30 de utilaje cu lama si raspanditor, suplinite de 16 auto-utilaje grele, organizate pe baze de deszapezire si puncte de sprijin, pot asigura conditii corespunzatoare pentru circulatia rutiera pe intreaga retea de drumuri nationale din raza noastra de competenta', a declarat ing. Ioan Boba, seful Sectiei de Drumuri Nationale Caransebes. 
Ing. Ion Cunicel, seful Sectiei Drumuri Nationale Orsova, a precizat, la randul sau, ca aici sunt pregatite 31 de utilaje multifunctionale cu lama si raspanditor, suplinite de alte 29 de auto-utilaje grele. 
In sedinta Colegiului Prefectural Caras-Severin de joi, au fost aprobate si Planurile operative de actiune pe timpul iernii 2016 - 2017, pe retelele de drumuri nationale din judet, care sunt administrate de Directia Regionala de Drumuri si Poduri Timisoara, prin Sectiile de Drumuri Nationale Caransebes si Orsova. 
Potrivit acestor planuri, cele doua sectii vor asigura materialele antiderapante, carburantii si utilajele si vor informa cu operativitate dispeceratul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta 'Semenic' al judetului Caras-Severin asupra eventualelor situatii deosebite generate de fenomenele meteorologice, masurile intreprinse si mijloacele tehnice folosite in cazul producerii unor asemenea situatii. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1163 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005866 (s)