Potrivit sursei citate, cei doi militari români şi-au pierdut viaţa pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani, sâmbătă la ora 10.45. Un al treilea militar român a fost rănit în incident, transmite Ministerul Apărării Naţionale.
"În urma incidentului, celor trei militari de la forţele pentru operaţii speciale, care au fost răniţi, li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportaţi imediat la spitalul militar cel mai apropiat. Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian şi sergentul Vizireanu Adrian nu au supravieţuit, iar starea militarului rănit este stabilă şi urmează să fie transferat la un spital din Germania" se arată într-un comunicat de presă.
Familiile victimelor au fost anunţate, iar incidentul este anchetat de o comisie militară.
„Am aflat cu profundă tristeţe despre moartea militarilor care au căzut la datorie astăzi, în timpul executării unei misiuni în Afganistan. Atât personal, cât şi în numele tuturor militarilor români, transmit condoleanţe familiilor, prietenilor şi camarazilor lor de arme. Dumnezeu să-i odihnească pe aceşti bravi ostaşi şi buni români!”, a transmis ministrul Apărării, Mihnea Motoc.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţă a celor doi militari români în urma unui incident care a avut loc în apropiere de localitatea Kandahar.
''Am primit cu durere vestea încetării din viaţă a celor doi militari români căzuţi la datorie astăzi, în Afganistan. Militarii noştri şi-au servit ţara cu devotament şi curaj şi vor rămâne veşnic în amintirea mea şi a poporului român. În aceste momente de tristeţe, transmit sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Militarului rănit în aceeaşi misiune îi urez însănătoşire grabnică şi să se întoarcă cu bine acasă'', este mesajul şeful statului, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1349 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007576 (s)
Comentarii (0)