News Flash:

DEZASTRU pentru Romania la RIO! Handbalistele au fost umilite de Brazilia. Reactia selectionerului dupa aceasta rusine

9 August 2016
947 Vizualizari | 0 Comentarii
handb al romania
Nationala de handbal feminin a Romaniei a fost invinsa, scor 13-26, de Brazilia, in al doilea meci din grupa A de la turneul olimpic. Handbalistele antrenate de Tomas Ryde au marcat doar patru goluri in repriza a doua a meciului.
Nationala de handbal a Braziliei si-a luat revansa in fata Romaniei dupa meciul pierdut in optimile de finala la Campionatul Mondial din decembrie 2015. Handbalistele lui Tomas Ryde au avut o prestatie mult sub asteptari in partida cu tara gazda de la Jocurile Olimpice.
Brazilia a inceput in forta si s-a desprins la 5-1 in minutul 5. Cu Cristina Neagu anihilata perfect, Romania nu a gasit solutii pe faza ofensiva, iar nationala pregatita de Morten Soubach a continuat sa mareasca ecartul dintre cele doua formatii pe tabela. Ana Paula Rodrigues a fost MVP-ul primelor 30 de minute cu 6 goluri. Fosta jucatoare a CSM Bucuresti nu a putut fi oprita de defensiva tarii noastre, care a inceput sa se apere mai bine abia dupa minutul 20. Brazilia a pierdut-o din minutul 18 pe Eduarda Amorim, care a vazut direct cartonasul rosu, dupa un fault la Melinda Geiger. Cu toate acestea, Brazilia a intrat la pauza in avantaj de cinci goluri, 14-9.
Desi suporterii nationalei au sperat ca handbalistele lui Ryde, medaliate cu bronz la ultimul Campionat Mondial, vor reveni in meci, s-a intamplat exact contrariul. Romania a avut parte de o repriza secunda care va trebui uitata foarte repede. Tricolorele au marcat doar patru goluri si au primit 12.
S-a terminat 26-13 pentru Brazilia, cea mai mare diferenta de pana acum in turneu olimpic. Nationala Romaniei mai are sanse la calificarea in optimile de finala, daca va invinge, miercuri, pe Muntenegru.
Selectionerul Tomas Ryde, dupa acest al doilea esec la Jocurile Olimpice: Ne trebuie doua victorii si eu cred in forta echipei
Imediat dupa terminarea partidei, Tomas Ryde a sustinut ca este ”aproape un cosmar” dupa tot ce s-a intamplat in cele 60 de minute cu Brazilia. ”As vrea sa ma trezesc maine dimineata, sa deschid fereastra si sa vad ca a rasarit soarele pe strada noastra. Personal, nu am pierdut niciodata in cariera in acest mod. Inca putem sa ne indeplinim obiectivul, dar nu in felul in care am jucat azi”, a mai spus selectionerul.
Valentina Ardean, capitanul echipei nationale, a declarat: ”Este prea la cald ca sa tragem concluzii. Vom face analiza video si vom vedea ce s-a intamplat. Au mai fost infrangeri atat de grele si am reusit sa trecem peste ele. Nu este vorba de blocaj psihic, nu suntem obosite. Credeti ca noi suntem multumite de rezultate? Dar trebuie sa ne adunam si impreuna sa trecem peste aceasta situatie. Ne trebuie doua victorii si eu cred in forta echipei”.
Alexandru Dedu, presedintele Federatiei Romane de Handbal, a precizat ca in fata Braziliei nu prea a amers nimic. ”Am avut sentimentul si daca era poarta goala, tot nu puteam sa narcam. Se intampla sa mai ai zile in care nu-ti iese nimic, din pacate ni s-a intamplat noua acum”, a declarat seful handbalului feminin, care mizeaza totusi pe o revenire a Romaniei in acest turneu olimpic: ”Sper intr-o discutie mai apriga intre jucatoare, o discutie argumentata, asa cum s-a intamplat si la Campionatul Mondial. Iar aceste discutii sa trezeasca un spirit de echipa", a spus Alexandru Dedu pentru TVR.
Romania mai are de jucat cu Muntenegru, Spania si Norvegia si are nevoie de doua victorii pentru a mai spera la o calificare in sferturile de finala ale competitiei.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1344 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004805 (s)