News Flash:

Desi considera comportamentul indecent, Ministerul Educatiei aproba SANCTIONAREA elevelor care l-au filmat pe profesorul din Copsa Mica in timp ce acesta s-ar fi autosatisfacut la ore

4 Februarie 2018
855 Vizualizari | 0 Comentarii
prof

Ministerul Educaţiei face publice concluziile referitoare în cazul profesorului din Copşa Mică, filmat de două eleve în timp ce se masturba, menţionând că dascălul are un comportament indecent, iar ora nu se desfăşura în condiţii normale. Fetele au procedat greşit folosind telefonul în timpul orei.

"Indiferent de rezultatul anchetei Poliţiei, care este în curs, este limpede că profesorul în cauză a avut un comportament indecent (oricare ar fi circumstanţele - inclusiv posibile boli - care l-au produs). Ora de curs nu se desfăşura în condiţii normale, demisia profesorului reprezentând doar o primă acţiune firească în contextul dat", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de către Ministerul Educaţiei.

În ceea ce le priveşte cele două eleve cărora li s-a şi scăzut nota la purtare pentru că au folosit telefoanele în timpul orei, MEN precizează că acestea au recurs la o "soluţie incorectă", ştiind că nu au voie cu mobilul.

"Trauma episodului indecent poate să existe la aceste eleve, însă aceasta nu explică faptul că ele au filmat şi apoi au şi făcut publice imaginile filmate. Elevele ar fi putut alege, spre exemplu, calea discuţiei cu diriginta, cu echipa de conducere a liceului, cu reprezentantul elevilor sau chiar cu alte autorităţi. Este de menţionat că atât reprezentantul elevilor în Consiliul Clasei, cât şi reprezentantul elevilor în Consiliul de Administraţie au propus sancţionarea elevelor", mai reiese din comunicatul instituţiei.

Oficialii din Educaţie menţionează că structurile de conducere din liceu au respectat procedura, sancţionarea elevelor fiind votată succesiv de către Consiliul Clasei, Consiliul Profesoral şi apoi de Consiliul de Administraţie al liceului.

În acest context, se readuce în discuţie montarea camerelor de supraveghere în interiorul sălilor de clasă, însă Valentin Popa, ministrul Educaţiei, consideră că, "asupra acestui subiect, nu trebuie luată o decizie de la „centru”. Aşadar, toate cadrele didactice, împreună cu părinţii şi elevii, sunt invitate să analizeze dacă este oportună introducerea camerelor de supraveghere şi în sălile de curs (pe lângă cele deja prezente pe holuri şi în curţile interioare)".

Ministrul Educaţiei s-a întâlnit în cursul serii de vineri, 2 februarie, cu echipa de conducere a Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu şi cu cea a Liceului Tehnologic „Nicolae Teclu” din Copşa Mică pentru a discuta cazul profesorului de religie filmat în timpul unor ipostaze indecente.

Liceul din Copşa Mică ia în calcul suspendarea sancţiunii pentru cele două eleve, deşi ministerul a anunţat că a procedat corect

Liceul Tehnologic "Nicolae Teclu" din Copşa Mică a revenit ulterior publicării concluziilor de către Ministerul Educaţiei şi a anunţat că ia în considerarea suspendarea sancţiunii celor două eleve care şi-au filmat profesorul în timp ce se masturba, după ce ministerul Educaţiei a anunţat că unitatea şcolară a respectat procedura când le-a scăzut nota la purtare.

"La solicitarea ministrului Educaţiei Naţionale, domnul Valentin Popa, Consiliul de Administraţie al Liceul Tehnologic "Nicolae Teclu" din Copşa Mică va lua în considerare suspendarea sancţiunilor stabilite pentu elevele implicate în incident, până la finalizarea anchetei efectuate de organele abilitate, care vizează pe fostul profesor de religie al şcolii", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de liceu.

În schimb, din comunicatul transmis de către ministerul Educaţiei, se înţelege exact opusul şi anume, că liceul a acţionat corect atunci când le-a scăzut elevelor nota la purtare pentru că ele aveau voie să folosească telefonul.

În 19 ianuarie, mama unei eleve de la Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” din Copşa Mică, judeţul Sibiu, l-a acuzat pe profesorul de Religie, care este şi preot în municipiul Mediaş, că s-ar fi masturbat într-una dintre ore, în faţa mai multor eleve, după ce a găsit imaginile pe telefonul fiicei sale. Una dintre colegele fiicei ei a filmat momentul, iar imaginile au ajuns în mediul online. De asemenea, femeia a sesizat conducerea unităţii.

Poliţiştii, Inspectoratul Şcolar şi reprezentanţii Mitropoliei Ardealului au verificat incidentul, iar reprezentanţii Patriarhiei au anunţat că a fost vorba despre un gest „necontrolat, provocat de o mâncărime în zona inghinală”. În aceeaşi zi, profesorul de Religie a demisionat.

Cele trei eleve care l-au filmat pe profesor au primit mustrare scrisă şi au nota scăzută la purtare, a anunţat, vineri, Inspectoratul Şcolar Sibiu.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1285 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006011 (s)