News Flash:

Declaratie BOMBA a presedintelui Basescu despre gratierea lui Gica Popescu

28 Martie 2014
1276 Vizualizari | 0 Comentarii
basescu
La aproape o lună de când Gică Popescu a intrat în închisoare, alături de alţi şapte oameni de fotbal condamnaţi în „dosarul transferurilor”, preşedintele Traian Băsescu critică implicarea politicienilor în campania de susţinere a graţierii marelui fotbalist. 'Fără a da nume, şeful statului a calificat, vineri, campania pro-graţiere a lui Gică Popescu drept „o probă de cultură” faţă de justiţie. Băsescu a dat exemplul preşedintelui Bayern Munchen, Uli Hoeness, în cazul căruia nimeni nu a cerut eliberarea, chiar dacă performanţele clubului pe care l-a condus au fost remarcabile.

'Preşedintele lui Bayern Munchen a fost condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare şi nu am auzit pe nimeni care să spună că trebuie scos din închisoare. La noi, sunt adevărate campanii (n.r. pentru graţierea lui Gică Popescu, condamnat în Dosarul Transferurilor). Este proba de cultură a populaţiei, a mass media faţă de justiţie. Dincolo de a avea un cod penal modern, trebuie să avem şi o cultură pe justiţie, care e pilonul fundamental al democraţiei'', a declarat Traian Băsescu la Congresul avocaţilor. Preşedintele clubului Bayern Munchen, Uli Hoeness, a fost condamnat, joi, la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru fraudă fiscală de peste 27 de milioane de euro. Cazul său, deşi de o proporţie mult mai mare în ce priveşte suma, seamănă cu cel al fostului internaţional Gheorghe Popescu. 

reşedintele clubului de fotbal Bayern Munchen a fost condamnat la închisoare pentru 3 ani şi 6 luni, pentru evaziune fiscală. Deşi el şi-a recunoscut faptele, admiţând o fraudă mult mai mare decât descoperiseră procurorii, judecătorii nu au arătat clemenţă şi au aplicat o pedeapsă cu executare. Parchetul din Munchen ceruse o pedeapsă de cinci ani şi jumătate de închisoare cu executare.

"Domnul Hoeness este condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru şapte cazuri grave de fraudă fiscală", a anunţat judecătorul de la tribunalul din Munchen, în a patra zi a procesului.

Avocatul lui Hoeness a susţinut în pledoaria finală că acesta s-a autodenunţat şi ar trebui să nu primească o pedeapsă cu executare.

Procurorii au descoperit o evaziune fiscală de 3,5 milioane de euro în cazul lui Hoeness, însă acesta a recunoscut în timpul procesului că faptele sale au avut o amploare mult mai mare: 27,2 milioane de euro. Avocaţii săi au mizat pe faptul că mărturisirea lui Hoeness îl va scăpa pe acesta de pedeapsa cu executare.

Totuşi, s-a pus problema dacă Uli Hoeness a făcut această mărturisire într-un timp rezonabil relativ la actul de justiţie, iar toate indiciile arată că judecătorii nu au considerat aşa. Hoeness a mărturisit faptele abia în această săptămână, el aşteptând ca Germania să încheie cu Elveţia un acord cu privire la o amnistie fiscală, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Hoeness, fost campion mondial la fotbal cu Germania, în 1974, este cel sub conducerea căruia Bayern Munchen a ajuns o echipă de top mondial. Gandul.info

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1201 (s) | 32 queries | Mysql time :0.010727 (s)