
Începând de joi, 5 septembrie, după o scurtă pauză, transportul metropolitan pe linia M43 a fost reluat, conectând Timișoara de Săcălaz și viceversa. Deși rectificarea bugetară așteptată de primar nu a fost efectuată, a fost găsită o soluție alternativă pentru achitarea datoriilor către Societatea Metropolitană de Transport Timișoara (SMTT). Una dintre cele două comune care aveau datorii către SMTT a anunțat că a rezolvat problema, iar autobuzele liniei M43 au revenit pe traseu.
„Am găsit eu altă metodă, că nu s-a făcut rectificarea. O să avem acum o mică problemă cu salariile, tot din cauza lipsei rectificării, dar sper să mă descurc”, a afirmat pentru Ziarul Tion primarul Nicu Viorel.
Într-un podcast publicat pe pagina sa de Facebook, primarul a oferit detalii suplimentare despre situație, exprimându-și speranța că, „cu mila lui Dumnezeu”, va reuși să evite neplata salariilor pentru luna septembrie.
Referitor la linia M43, primarul a menționat că aceasta își păstrează traseul și orarul de dinainte de suspendare.
Suspendarea, anunțată în august Comuna Săcălaz, alături de Variaș, era una dintre cele două comune afectate de suspendarea liniilor de transport metropolitan începând cu 1 septembrie, din cauza datoriilor. Primarul a criticat consiliul local pentru absența de la ședințele în care trebuia votată rectificarea bugetară necesară pentru plata datoriilor.
În cazul comunei Variaș, cu linia M52, situația este mai complicată. Primarul Nicolae Birău a anunțat că va da în judecată SMTT pentru creșterea „abuzivă” a facturilor. Între timp, primăria a angajat un operator privat pentru a asigura cursele spre și dinspre Timișoara, iar cetățenii comunei circulă gratuit. Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, președintele AGA a SMTT, a declarat că această soluție este „ilegală”. Miercuri, șoferul autobuzului angajat de primărie a fost amendat de Poliția Locală Timișoara.
Anunțul inițial privind suspendarea curselor a fost făcut la mijlocul lunii august, fiind vizate inițial trei comune – Săcălaz, Variaș și Biled. Între timp, comuna Biled a achitat datoriile până la 1 septembrie. Împreună, cele trei comune aveau de plătit peste două milioane de lei.
© 2025 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1427 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005748 (s)
Comentarii (0)