News Flash:

Carmen Dan, despre motiunea in care i se cere DEMISIA: Este o compunere fara argumente rationale/ Ce spune despre acuzatiile de spionaj pe care i le-a adus Firea si ancheta de la Parchetul General

12 Septembrie 2018
4192 Vizualizari | 1 Comentarii
carmen dan ministru de interne

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, marti, in plenul Camerei Deputatilor, la dezbaterea motiunii simple in care opozitia ii cere demisia, ca acuzatiile care i se aduc sunt false, bazate pe „pasaje din presa” si ca nu a ascuns de parlamentari raportul despre protestele din 10 august.
„Sunt acuzata de musamalizarea oricarei discutii si de fuga de Parlament. Pe 11 august am prezentat intr-o conferinta de presa datele preliminare referitoare la actiunile din 10 august. In 19 august, am prezentat raportul. Ati reclamat ca raportul a fost ascuns timp de doua saptamani, insa pentru ca MAI sa poata sa puna la dispozitia parlamentarilor un raport clasificat trebuie indeplinita o precedura. In 21 august, la comisia de aparara din Camera Deputatilor, aceasta procedura nu era indeplinita, iar pe 22 august Parchetul ne-a solicitat acest raport. Prin urmare, ca sa nu fim acuzati ca am diseminat documente care ar putea constitui probe intr-un dosar, am solicitat Parchetului opinia cu privire la transmiterea raportului, iar in urma raspunsului primit, in 30 august, am facut demersurile pentru transmiterea documentului catre comisiile parlamentare. Asadar, este falsa tema ca acest raport a fost ascuns", a declarat, marti, in plenul Camerei Deputatilor, ministrul de Interne, Carmen Dan.

Ministrul de Interne, Carmen Dan a adaugat ca opozitia nu are argumente rationale sa ii ceara demisia.

„Am citit cu atentie textul motiunii si am constatat o lipsa totala de argumente rationale care sa sustina cererile din acest document. Absenta unor fapte si situatii concrete este pueril acoperita de un joc pueril, superficial, sustinut de abordari mediatice si pareri nefundamentate legal (...) Aceasta compunere denumita motiune nu contine fapte, realitati, evenimente, ci doar pasaje regasite in presa”, a precizat ministrul de Interne.
Ministrul a mai sustinut, in plenul Camerei Deputatilo,r ca Jandarmeria a avut, pe 10 august, acordul prefectului Capitalei pentru interventia in forta la protestele antiguvernamentale din Piata Victoriei.

Camera Deputatilor dezbate, marti, motiunea simpla cu titlul „Bastoanele PSD peste obrazul democratiei romanesti”, prin care 67 de deputati din opozitie solicita demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, pentru interventia Jandarmeriei la protestele din 10 august.

Potrivit initiatorilor motiunii simple, jandarmii subordonati ministrului de Interne, Carmen Dan, au intervenit pe 10 august, la protestul antiguvernamental din Piata Victoriei,<cu indicativul ascuns (impotriva regulamentelor)>, au utilizat practici <interzise (lovituri la cap)>, au actionat impotriva unei „majoritati pasnice a protestatarilor” si au intervenit „in baza unui ordin care nu exista legal in momentul interventiei”, toate acestea fiind catalogate, in textul motiunii simple, ca fiind un <cumul de ilegalitati>.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, mai este acuzata ca a actionat <la ordin politic>.

„Cum sa lovesti in cap cetateni nevinovati, fara ca nimeni sa te poata recunoaste, pentru ca ai avut grija sa iti acoperi numarul de identificare, cu binecuvantarea sefilor? Cum sa folosesti gaze iritante la cativa centimetri de fata unor femei cazute? Cum sa ataci fara discernamant turisti care nu aveau nicio legatura cu protestul din Piata Victoriei? Pentru toate aceste intrebari avem un singur raspuns: din razbunare impotriva contestatarilor si opozantilor. La ordin politic. Cu speranta ca romanii <se vor invata minte>, vor fi speriati, asa cum se intampla in regimurile totalitare”, scrie in textul motiunii simple.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Dima Dima  | #50322
Oferta extra. Lucru la calculator. Comod. Valabil in toate judetele. Pornire imediata. Te ajutam sa reusesti si tu. Vino si tu alaturi de campioni. Special pentru castiguri online. Tocmai ai facut o mare descoperire. Nu mai trebuie sa astepti. Fa bani rapid si usor. Noi suntem o echipa de invingatori. Trimite-mi mesajul VREAU MAI MULTE INFORMATII, dupa ce ma contactezi la adresa mea facebook: Dima Dima
Introduceti comentariul dumneavoastra
Adauga comentariu

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1156 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004668 (s)