News Flash:

Salvamontistii din Hunedoara recomanda ca turistii sa evite traseele montane in aceasta perioada

28 Noiembrie 2013
1278 Vizualizari | 0 Comentarii
Salvamontiştii din judeţul Hunedoara recomandă turiştilor să evite traseele de munte în această perioadă, deoarece din cauza ninsorilor căzute în ultimele zile zăpada nu este stabilă şi oamenii pot aluneca uşor.

'În Masivul Parâng zăpada măsoară 30 de centimetri, iar în Retezat stratul are o grosime de circa 15-20 centimetri. Potecile sunt greu de străbătut, zăpada este proaspătă şi există riscul ca turiştii să alunece pe bolovani. Nu se poate pune problema unor avalanşe pentru că zăpada este mică', a declarat joi pentru AGERPRES şeful Serviciului Public Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean. 

Nu există trasee montane închise, dar salvamontiştii insistă asupra riscului ce ar putea să apară în special pe zonele de creastă, unde şi vremea se schimbă foarte repede.

Salvamontiştii au instituit deja puncte de permanenţă în staţiunile Straja, Parâng şi Râuşor, precum şi în zonele cabanelor Pietrele din Retezat şi Câmpu lui Neag din Valea Jiului. La aceste refugii montane turiştii pot afla informaţii despre starea traseelor, grosimea stratului de zăpadă şi evoluţia vremii. AGERPRES

hunedoara
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1416 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006107 (s)