News Flash:

Lege importanta promulgata de presedintele Iohannis

11 Iulie 2016
1136 Vizualizari | 0 Comentarii
iohannis juramant
Presedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin carehipermaketurile si supermaketurile sunt obligate ca 51% dintreprodusele de la raft sa fie romanesti. Concret, este vorba despre Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, lege care intra in vigoare dupa ce va fi publicata in Monitorul Oficial. Proiectul a trecut de votul Camerei Deputatilor la inceputul lunii iunie. Proiectul de lege are urmatoarele prevederi: "comerciantii - persoane juridice autorizate au obligatia ca pentru categoriile carne, oua, fructe, legume, miere de albine, produse lactate si de panificatie sa achizitioneze aceste produse in proportie de cel putin 51% din volum de marfa pe raft, corespunzator fiecarei categorii de produse, provenite din lantul scurt de aprovizionare. Exceptie fac comerciantii cu o cifra de afacere de pana la doua milioane de euro, echivalenta in lei. Metodologia de desfasurare a actiunilor privind lantul scurt de aprovizionare se aproba prin hotarare de Guvern". Proiectul este initiat de zece deputati liberali, printre care Claudia Boghicevici, Raluca Turcan, Cezar Preda.
Ce spun Federatiile din industria alimentara:

In iunie, Federatia Nationala Pro Agro considera ca deputatii au dat un vot de incredere producatorilor agricoli din Romania si produselor agroalimentare romanesti odata cu adoptarea modificarilor la Legea 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.


"Aceasta va crea cadrul legal prin care profitul pe filiera de produs sa fie impartit in mod echitabil pe filiera agroalimentara, incercand sa corecteze anumite inechitati intre diferitele verigi, respectiv productie-procesare-comercializare, cresterea volumului de produse romanesti in rafturile magazinelor, produse pe care consumatorii romani le prefera", arata reprezentantii Pro Agro intr-un comunicat. In aceste conditii, producatorii agricoli vor avea posibilitatea de a oferi pentru consum mai multe produse romanesti de calitate prin intermediul lantului scurt, fiind de altfel "un prim pas facut pentru ca agricultura romaneasca sa fie functionala", se mentioneaza in comunicatul federatiei.


Pe de alta parte, Asociatia Marilor Retele Comerciale din Romania (AMRCR) considera ca adoptarea proiectului de lege privind comercializarea produselor alimentare este o lovitura data consumatorului, dar si fermierilor locali competitivi care risca sa fie exclusi pe criterii politice din comertul modern.


"Noua forma a Legii 321 este in primul rand o lovitura data consumatorului - care nu va mai putea decide ce cumpara, pentru ca totul va fi hotarat politic - dar si fermierilor locali competitivi, care, de asemenea, risca sa fie exclusi, tot pe criterii politice, din comertul modern. Este evident ca, astazi (miercuri, 8 iunie 2016, n.r.), in Parlamentul Romaniei s-a votat impotriva marilor retaileri, fapt pe care il consideram complet nedrept si nejustificat. Credem ca aceasta lege nu va aduce nimic bun pentru nimeni, nici chiar pentru grupurile care ne-au aratat ca in Romania poti ocoli concurenta printr-o combinatie politico-legislativa. Consideram ca toata aceasta campanie denigratoare la adresa supermarketurilor este orchestrata exclusiv de interese politico-comerciale oculte, iar opinia publica a fost deliberat indusa in eroare prin recursul grosolan la unul dintre cele mai frumoase sentimente ale romanilor, patriotismul", se arata in comunicatul citat. In acest context, retailerii considera ca factorii de decizie din Romania vor analiza situatia si se vor implica "pentru a impiedica efectele dezastruoase pe care aceasta lege le va induce, cu siguranta, in economia romaneasca".

klaus iohannis promulgat legea hipermaketurile obligate produsele
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1314 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005683 (s)