‘Azi in Timisoara, maine-n toata tara!’ Asta se striga acum 31 de ani pe strazile orasului care a inteles ca sta in puterea lui sa schimbe istoria si a facut-o.

A platit, atunci, cel mai crud tribut de sange.

In 17 decembrie 1989 la Timisoara se trageau primele focuri de arma si cadeau sub gloante primii tineri ai Revolutiei! Insetati de libertate, si-au pus piepturile goale in fata soldatilor care au urmat ordinele criminale.
Orasul martir isi plange astazi mortii.

Asadar, in urma cu 31 de ani, oamenii s-au indarjit, atunci cand au vazut ca Armata si-a indreptat armele inspre popor si au iesit in strada in numar tot mai mare.

Oamenii circulau pe strazi, in grupuri, in incercarea de a aduna si alti camarazi sa strige alaturi de ei impotriva regimului lui Nicoale Ceausescu.

Militia a intervenit si a continuat sa faca arestari, Armata a scos prin oras tancuri si TAB-uri in incercarea de a-i intimida pe manifestanti, iar la lasarea intunericului s-a dezlantuit iadul, odata cu primele focuri de arma.

La Spitalul Judetean, la Urgente, holul era plin de oameni care asteptau la coada sa fie preluati de medici. Locul devenise un infern. Raniti plini de sange zaceau peste tot, pe targi, pe jos, iar acestia gemeau de durere.

Multi altii insa s-au stins pe strazi.

62 de oameni au murit in 17 Decembrie 1989 la Timisoara, iar cateva sute au fost raniti.

In Decembrie 1989, o fetita, care se numea Cristina Lungu, a fost luata de tatal ei in brate, iar impreuna s-au alaturat protestatarilor de la Calea Girocului din Timisoara. Parintele si fetita au nimerit intr-o rafala de gloante. Unul i-a strapuns trupul micutei, iar aceasta s-a stins in bratele tatalui. Parintele a supravietuit atunci, iar fetita a devenit unul dintre eroii Revolutiei de la Timisoara.

Mortii au cutremurat un intreg oras care a iesit in strada

Incercarea disperata a regimului Ceausescu de a inabusi in sange Revolutia de la Timisoara avea insa sa dea in clocot spiritul unui oras care a decis atunci sa se opuna cu toate fortele ordinelor criminale.

Fiecare mort, fiecare ranit scotea in strada in urmatoarele zile alti o suta sau o mie de oameni.

Urmau 3 zile de teroare in care timisorenii isi dadeau intalnire in Piata Operei si redescopereau solidaritatea, asteptand un semn de la Bucuresti.