News Flash:

Cartierele periferice ale Timisoarei, refacute aproape in totalitate pana in anul 2021, cand orasul de pe Bega va fi Capitala Europeana a Culturii

4 Ianuarie 2018
1065 Vizualizari | 0 Comentarii
timisoara

Cartierele situate la periferia Timisoarei vor fi refacute aproape in totalitate pana in anul 2021, cand municipiul isi va exercita titlul de Capitala Europeana a Culturii, urmand o infuzie semnificativa de bani europeni in realizarea infrastructurii zonelor, printr-o finantare nerambursabila de 14 milioane de euro. 

''Recent ni s-a aprobat o finantare, e prima finantare frumoasa a anului 2018, prin care zonele Plopi - Kuncz si Fratelia - Freidorf beneficiaza de o finantare totala de 14 milioane de euro, ceea ce inseamna o refacere aproape totala. Sunt zone de care nu am uitat, dar pentru care am asteptat, pentru ca aveam posibilitatea sa obtinem aceste fonduri europene, fiind incadrabile, oarecum, in partea de zone mai putin favorizate'', a declarat miercuri presei viceprimarul Timisoarei Dan Diaconu. 

Banii au fost obtinuti prin aprobarea a doua proiecte GAL (Grupul de Actiune Locala), fiecare in valoare de cate sapte milioane de euro. Proiectele GAL pentru Timisoara au fost aprobate la Ministerul Dezvoltarii, iar Timisoara a fost singurul oras care a castigat doua finantari, banii putand fi folositi in proiecte cu o paleta diversa, de la infrastructura pana la investitii in sanatate si protectie sociala. 

Municipalitatea doreste ca refacerea celor doua zone sa se finalizeze mai devreme de anul 2021. 

Inainte de a deveni cartier al Timisoarei, zona Plopi era o mica asezare in care majoritatea terenurilor erau detinute de vaduva contelui Ladislau Gyurky. Zona alaturata Kuncz este un fost domeniu al marelui industrias Joszef Kuncz, care a construit aici mai multe fabrici si baraci pentru muncitori. 

Cartierul timisorean Freidorf, in care s-a nascut actorul Johnny Weissmuller, alias ''Tarzan'', a fost locuit de colonisti din provincia Alsacia, dintr-un sat care a purtat si el numele de Freidorf. Cartierul a fost initial o comuna germana formata din circa 500 de locuitori, infiintata in anul 1723 si scutita de impozite, ceea ce i-a dat si numele de Freidorf (satul liber). La sfarsitul veacului al XVIII-lea, din Timisoara pana la Freidorf se putea naviga pe Canalul Bega, iar odata cu extinderea orasului, satul a devenit cartier municipal un veac mai tarziu. 

Fratelia este considerat cel mai vechi cartier al actualului oras, cu vestigii de de peste sase milenii, descoperite de arheologi. Fratelia de astazi a aparut in jurul anului 1900, ca o colonie muncitoreasca cu populatie saraca de muncitori, inclusiv italieni, care lucrau in fabricile de aici si intre care s-au stabilit relatii de fratie, de unde provine si numele cartierului. 

Toate aceste cartiere au ramas intr-un grad ridicat de pauperitate, cu cea mai saraca populatie din oras. AGERPRES

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1232 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006565 (s)