News Flash:

Captura impresionanta de tigari de contrabanda, in Caras-Severin

6 Ianuarie 2018
1038 Vizualizari | 0 Comentarii
tigari

Poliţiştii din Caraş-Severin au confiscat aproape 250.000 de ţigarete de contrabandă de la doi bărbaţi pe care i-au prins în flagrant delict în timp ce le încărcau într-un autoturism. 

Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi, iar autovehiculul, indisponibilizat. 

"La data de 4 ianuarie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au prins în flagrant delict doi bărbaţi, în timp ce încărcau într-un autovehicul ţigarete de contrabandă, dintr-un garaj, din oraşul Reşiţa. În urma verificărilor, în mijlocul de transport au fost găsite 247.000 de ţigarete, nemarcate fiscal de autorităţile române. Atât bunurile accizabile, în valoare de circa 150.000 de lei, cât şi autovehiculul au fost indisponibilizate", se arată într-un comunicat remis vineri, AGERPRES, de către IGPR. 

Faţă de cei doi bărbaţi, de 32 şi respectiv 46 de ani, a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore. În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, a precizat sursa citată. AGERPRES

Faţă de cei doi bărbaţi, de 32 şi respectiv 46 de ani, a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore. În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, a precizat sursa citată. AGERPRESPoliţiştii din Caraş-Severin au confiscat aproape 250.000 de ţigarete de contrabandă de la doi bărbaţi pe care i-au prins în flagrant delict în timp ce le încărcau într-un autoturism. 

Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi, iar autovehiculul, indisponibilizat. 

"La data de 4 ianuarie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au prins în flagrant delict doi bărbaţi, în timp ce încărcau într-un autovehicul ţigarete de contrabandă, dintr-un garaj, din oraşul Reşiţa. În urma verificărilor, în mijlocul de transport au fost găsite 247.000 de ţigarete, nemarcate fiscal de autorităţile române. Atât bunurile accizabile, în valoare de circa 150.000 de lei, cât şi autovehiculul au fost indisponibilizate", se arată într-un comunicat remis vineri, AGERPRES, de către IGPR. 

Faţă de cei doi bărbaţi, de 32 şi respectiv 46 de ani, a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore. În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, a precizat sursa citată. AGERPRES

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1314 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006075 (s)