News Flash:

Berea comercializata in Romania nu prezinta riscuri pentru sanatate, informeaza un studiu realizat la Timisoara

1 Septembrie 2014
1251 Vizualizari | 0 Comentarii
Procedurile de control al calitatii berii difera foarte mult de la o fabrica la alta, in comunitatea europeana (CE) fiind fabricata atat bere cu putine micotoxine, cat si cu foarte multe micotoxine, insa indiferent de marca, acest sortiment de bauturi comercializat in Romania nu prezinta un risc pentru sanatatea consumatorilor, a declarat luni, pentru AGERPRES, prof. univ. dr. Vasile Ostafe, cercetator stiintific in cadrul Facultatii de Chimie Biologie Geografie al Universitatii de Vest Timisoara (UVT).
'Zilele trecute am finalizat un studiu despre prezenta micotoxinelor in berea care se comercializeaza in supermarket-urile din Timisoara, toate probele colectate au fost analizate folosind o metoda optimizata in Laboratoarele de Cercetari Avansate de Mediu ale Universitatii de Vest Timisoara, folosind cromatografia de lichide de ultrainalta performanta cuplata cu spectroscopia de masa. Considerand provenienta probelor de bere analizate, s-a constatat ca printre marcile de bere realizate in piata comuna europeana exista bere cu foarte putine micotoxine, dar si cu foarte multe micotoxine, indicand faptul ca procedurile de control al calitatii difera foarte mult de la o fabrica la alta. Marcile de bere produse in Romania sunt relativ omogene in ceea ce priveste cantitatile de micotoxine gasite, probabil ca sursa de materii prime este aceeasi pentru toti producatorii romani', a afirmat prof. Vasile Ostafe.
Cercetatorul subliniaza faptul ca folosirea cerealelor contaminate cu mucegaiuri producatoare de micotoxine pentru producerea de bere poate duce la contaminarea berii cu aceste toxine. Pe langa malt (orz incoltit) multe fabrici de bere folosesc direct sau indirect (siropuri concentrate sau fainuri) diverse alte tipuri de cereale, cum ar fi porumb, grau, secara, orz neincoltit, orez, sorg sau cartofi, pentru a obtine carbohidrati fermentabili. 
'Decizia de a folosi astfel de adjuvanti in afara de malt in fabricarea berii este dictata de pretul mai scazut al adjuvantilor si disponibilitatea lor pe piata pe intreaga perioada a anului, dar folosirea acestor cereale duce la cresterea riscului de contaminare a berii cu micotoxine. Exista studii care arata ca peste 10% din materiile prime folosite in fabricarea berii sunt astfel de aditivi. Berea este o matrice complexa, in compozitia sa intrand apa, carbohidrati, proteine, saruri minerale si alcool. Alcoolul (etanolul) este un produs de fermentatie ce poate facilita extractia micotoxinelor din cerealele contaminate, marind astfel concentratia acestor toxine in produsul final', a detaliat cercetatorul.
In cadrul studiului au fost analizate 54 de marci de bere comercializate in supermarket-urile din Timisoara, dintre care 21 marci de bere blonda, 3 marci de bere neagra si 3 marci de bere fara alcool produse in Romania, 22 marci de bere blonda si 5 marci de bere neagra produse in alte tari din CE.
Toate probele analizate au continut cantitati de micotoxine apropiate de limita de cuantificare - cu un minim de 2 micotoxine si maxim 7 micotoxine per proba analizata, dar sub limita legal admisa, cu o singura exceptie.
'Micotoxinele sunt compusi chimici a caror toxicitate asupra oamenilor si a animalelor este pe deplin dovedita de cercetarile stiintifice publicate pana in prezent atat in domeniul biologiei cat si in cel al medicinei. Micotoxinele sunt metaboliti secundari ai mucegaiurilor produse, in special, de speciile apartinand genurilor Aspergillus, Pencillium si Fusarium', a adaugat cercetatorul.
Sindroamele produse de ingerarea de micotoxine sunt numite micotoxicoze, iar printre cele mai toxice micotoxine se regasesc: aflatoxinele B1, B2, G1 si G2, ochratoxina A, fumonisinele, zearalenona, toxinele T-2 si HT-2.
Cercetarile medicale au dovedit faptul ca micotoxinele sunt nefrotoxice, carcinogenice, teratogenice, genotoxice si imunotoxice, iar unele micotoxine (ochratoxina) sunt implicate in nefropatia endemica balcanica si in aparitia unor tumori ale tractului urinar. Principala problema legata de intoxicarea cu micotoxine rezida din faptul ca oamenii ingereaza aceste toxine nu dintr-o anume sursa acuta, ci prin acumulare din multe, majoritatea surse de hrana, adauga Ostafe.
Romania ocupa locul sapte in UE in privinta consumului de bere, avand declarata pe anul 2011 o utilizare de 89 litri per capita. In acelasi an, consumul mediu european era de 80 litri pe locuitor. Pe baza dozei zilnice tolerabile stabilite in UE pentru micotoxine, pentru o persoana de 70 kg, se ajunge la o valoare de 210 micrograme de micotoxine pe zi, respectiv aproximativ 75 mg micotoxine pe an.
Din bere, la media de consum anual de 89 litri, s-ar acumula o cantitate de 4,5 mg micotoxine, ceea ce ar reprezenta aproximativ 6% din cantitatea maxima de micotoxine pe care o persoana o poate suporta, pe durata unui an. 
'Cu alte cuvinte, berea comercializata in Romania, chiar daca contine cantitati detectabile de micotoxine, nu reprezinta un real pericol pentru sanatatea publica, la consumul 'normal' de bere - aproximativ un sfert de litru pe zi', a concluzionat Vasile Ostafe. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1161 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006107 (s)