In timp ce sotia imi servea cina, am luat-o de mana si i-am spus ca vreau sa divortez. Nu a zis nimic, s-a asezat si a mancat linistita. I-am citit doar durerea din ochi.

N-am stiut ce sa mai spun. Dar, am repetat calm ca imi doresc divortul. Ea nu s-a enervat si m-a intrebat de ce.

Am evitat raspunsul, iar asta a enervat-o. A tipat si mi-a spus ca nu sunt un barbat adevarat.

In acea seara nu am mai vorbit. Ea a continuat sa planga si sa suspine in dormitorul nostru. Stiu ca voia raspunsuri, ca voia sa stie ce s-a intamplat cu relatia noastra. Nu stiam cum sa-i spun. Maria, o alta femeie imi castigase inima. Acum simteam doar mila pentru sotia mea.

Ma simteam vinovat asa ca am apelat la un avocat care a conturat o propunere avantajoasa pentru divort. Sotia mea urma sa pastreze casa si 30% din actiunile firmei mele. Cand am adus hartia acasa, a citit-o si a rupt-o. Femeia cu care traisem zece ani imi era straina. Imi parea rau ca i-am irosit ani din viata, dar o iubeam pe Maria. Sotia mea a inceput sa planga, ceea ce a fost ca o usurare pentru mine. Voiam sa inchid acest capitol al vietii.

Urmatoarea seara am ajuns tarziu acasa. Sotia mea scria de zor pe masa din bucatarie. Am mers la culcare, lasand-o scriind.

Dimineata mi-a intins pretentiile ei de divort. Nu voia nimic material de la mine, dar mi-a cerut un ragaz de 30 de zile pana sa incep procedura de divort. Voia o luna de zile pentru ca fiul nostru avea examene importante si dorea sa nu fie afectat de problemele noastre.

Mie mi se parea o conditie acceptabila. Dar, ea nu terminase. Mi-a cerut sa-mi amintesc de ziua in care am intrat prima oara in casa noastra si am purtat-o in brate peste prag. Mi-a cerut, ca in aceste 30 de zile sa o car in fiecare dimineata de la dormitorul ei pana la usa casei. M-am gandit ca poate e nebuna, dar conditiile ei nu mi se pareau de nerealizat.

I-am spus Mariei de conditiile sotiei mele si ea mi-a ras in nas. Oricare ar fi conditiile ei, divortul merge mai departe.

In prima zi din cele 30 de zile, am fost cam neindemanatic. Baiatul nostru s-a amuzat pe seama noastra. Rasetele lui m-au intristat. In timp ce o caram, sotia mea mi-a soptit sa nu-i spun fiului nostru de divort.

In a doua zi, lucrurile au mers mai usor. Ea a stat strans lipita de pieptul meu, iar eu i-am simtit mirosul pielii. Nu o mai privisem de mult cu adevarat pe sotia mea. Ea imbatranise, am observat ridurile de pe fata ei si cateva fire albe. Casnicia noastra o afectase. Ma simteam vinovat.

Din a patra zi, am simtit ca o pot ridica mai usor, mai repede. Revenise intimitatea dintre noi. Era din ce in ce mai usor sa o duc pe brate. Nu i-am spus Mariei despre asta.

Intr-o dimineata, am suprins-o in fata dulapului. Nu ii mai venea nicio haina, toate ii erau largi. Slabise. De aceea o puteam purta pe brate asa usor. In acel moment mi-am dat seama cat de mult rau facusem si am strans-o in brate. Fiul nostru a intrat in dormitor si sotia mea i-a facut semn sa vina si el in imbratisare. Mi-am reluat obiceiul, am luat-o in brate si am purtat-o pana la usa. Mi-am amintit de ziua nuntii noastre.

M-am dus la munca, am stat o ora si am plecat spre Maria. I-am spus ca nu mai vreau sa divortez. M-a intrebat daca am febra. Eu imi iubesc sotia, e vina mea ca am uitat cine imi este alaturi. Faptul ca am dus-o pe brate in ultimele zile mi-a amintit de juramintele pe care le-am facut, de sentimentele mele fata de ea. Maria m-a palmuit si m-a dat afara din casa.

Am fugit la florarie si am cumparat un buchet mare de flori pentru sotia mea. Am scris pe biletelul atasat buchetului ca o voi duce pe brate pana moartea ne va desparti.

Ajuns acasa mi-am gasit sotia fara suflare. Am aflat de la prietena ei ca ducea batalia cu cancerul de ceva timp si ca a facut totul pentru ca baiatul nostru sa ramana cu impresia unui tata si sot iubitor.