News Flash:

ATENTIE! Telecabina de la Balea Lac, in continuare defecta

21 Ianuarie 2016
1320 Vizualizari | 0 Comentarii
telecabina balea
Telecabina de la Balea Lac este in continuare defecta, echipele de interventie lucrand, joi, la remedierea defectiunii, iar inspectori ISCIR sunt asteptati sa verifice si ei sistemul, in incercarea de a porni singurul mijloc de transport cu care se poate ajunge la peste 2.000 de metri altitudine.
Purtatorul de cuvant al firmei care administreaza telecabina de la Balea Lac, Lidia Badila, a declarat, joi, coresponentului MEDIAFAX ca echipele de interventie nu au reusit remedierea defectiunii.
"Inca se lucreaza la sistem. Cu siguranta, in cursul zilei de joi aceasta defectiune nu va fi remediata. Asteptam ca inspectori ISCIR (Inspectia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat - n.r.) sa urce la Balea pentru a evalua situatia", a declarat Lidia Badila.
Potrivit acesteia, rezervarile la Hotelul de Gheata si la cabana administrata de firma au fost anulate pentru acest sfarsit de saptamana.
"Toate rezervarile au fost anulate si au fost amanate pentru luna februarie. In functie de cum evolueaza situatia, luam in calcul si anularea tuturor rezervarilor pana la finalul lunii ianuarie", a afirmat Badila.
Telecabina este, in aceasta perioada a anului, singura modalitate de a ajuns la peste 2.000 de metri altitudine, la Balea Lac.
La randul sau, seful Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David, a declarat ca la Balea Lac sunt, in prezent, 22 de salvamontisti care participa la un curs, personalul cabanelor, jandarmii montani si angajatii statiei meteorologice.
"Sunt 22 de salvamontisti care participa la un curs de salvare din avalansa. Pentru noi nu este o problema ca nu functioneaza telecabina pentru ca putem merge pe jos. Nu stiu exact cate persoane sunt la cabane, dar mai sunt doi angajati ai statei meteo si jandarmii montani", a spus David.
La randul sau, purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Sibiu, Bianca Sabau, a precizat ca niciuna dintre persoanele aflate la Balea Lac nu prezinta vreo situatie de urgenta care sa necesite interventie.
Telecabina de la Balea s-a defectat, marti dupa-amiaza, iar peste 70 de turisti care au urcat la Balea Lac nu au mai putut cobori. Turistii ramasi la Balea Lac in noaptea de marti spre miercuri au primit cazare gratuita si o masa calda la cabanele din zona. Printre cei 72 de turisti blocati pe munte erau si 34 de copii din Craiova.
Turistii au fost coborati, miercuri, cu elicoptere, unul de la Bucuresti si altul de la Cluj, pana in zona localitatii Cartisoara, unde au fost evaluati de catre medicii SMURD prezenti la fata locului.
Totodata, in localitatea Cartisoara, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Cpt. Dumitru Croitoru" al judetului Sibiu a montat un cort incalzit.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1375 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007396 (s)