News Flash:

Atentie, gospodine! Amenzi de sute de lei pentru intinderea rufelor la uscat in balcoanele deschise sau in afara lor!

11 Aprilie 2014
1348 Vizualizari | 0 Comentarii
Oricât de tentant ar fi pe perioada verii, care mai puţin şi soseşte, întinderea rufelor la uscat în locuri vizibile, la balcon (dacă e deschis), ori în afara lui, ori a ferestrei, nu e permisă în Timişoara! Polițiștii locali s-au deplasat în aceste zile la sesizarea telefonică a unui cetățean care a semnalat faptul că locuitorii a două apartamente de pe Splaiul Nistrului nr. 3 au expus la uscat rufe în afara balconului, faptă sancționată de prevederile HCL 371/2007 modificată. La fața locului s-a constatat că sesizarea se confirmă, întocmindu-se procese verbale de sancționare pentru cele două persoane care și-au întins rufele stropind astfel pe cei care treceau pe sub balcoane și dând un aspect inestetic imobilului. Poliția Locală atrage atenția cetățenilor că odată cu încălzirea vremii numărul sesizărilor de acest gen începe să crească și că este interzisă întinderea rufelor spălate la uscat în afara balcoanelor, în jurul imobilelor de locuit sau în balcoane deschise, sancțiunea prevăzută de hotărârea de Consiliu Local în aceste situații fiind între 500 și 1000 lei. 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1213 (s) | 43 queries | Mysql time :0.010474 (s)