
Primăria Timișoara a reușit să prevină un atac cibernetic masiv asupra serverelor sale, precum și ale Direcției Fiscale și Poliției Locale.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, Primăria Timișoara, Direcția Fiscală a instituției și Poliția Locală Timișoara au fost vizate de un atac cibernetic de tip ransomware asupra serverelor care gestionează diverse sisteme informatice. Incidentul a fost identificat de sistemul de securitate digitală al instituției.
„Specialiștii primăriei au declanșat o serie de contra-măsuri radicale, cu ajutorul firmelor de specialitate contractate de municipalitate, astfel că a fost oprită compromiterea întregului sistem. Nu există indicii că atacatorii au extras date cu caracter personal din sistemele afectate. Primăria Timișoara a raportat incidentul imediat autorităților. Atacul se află sub investigația experților în securitate cibernetică din cadrul Directoratului Național de Securitate Cibernetică. Scopul atacului a fost criptarea și blocarea sistemului informatic al primăriei. Este o formă de criminalitate (ransomware – software de răscumpărare) unde atacatorii cer apoi sume imense pentru deblocarea sistemelor. Primăria Timișoara, care, de altfel, a avut soluții tehnice împotriva unor astfel de atacuri și reacție imediată, categoric nu răspunde la astfel de forme de șantaj. Măsurile de resetare a sistemului au fost aplicate de specialiștii municipalității pe tot parcursul week-end-ului, iar primăria colaborează cu autoritățile responsabile din domeniul securității cibernetice pentru revenirea la o completă funcționalitate a sistemelor”, a transmis Primăria Timișoara.
În prezent, toate serviciile online ale primăriei, inclusiv Portalul Unic, certificatele de urbanism, programările online la Evidența Populației, sesizările și bugetarea participativă, funcționează normal. Măsurile pentru reluarea serviciilor interne sunt încă în desfășurare, în colaborare cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică.
Pentru Direcția Fiscală, încasarea taxelor și impozitelor locale online sau cu cardul la ghișeu este temporar suspendată. Plata se poate face în numerar la ghișeele direcției și la camera 12 a primăriei, începând cu orele prânzului. La Poliția Locală, sesizările online sunt suspendate temporar, fiind preluate în continuare telefonic, la dispecerat.
„Investigația este în derulare, astfel că mai multe detalii vor fi comunicate la finalizarea acesteia”, a precizat Primăria Timișoara.
© 2025 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1457 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006580 (s)
Comentarii (0)