News Flash:

Arhiva SIPA, discutata in CSM. Plenul ar putea cere Ministerului Justitiei informatii privind arhiva

16 Mai 2017
1054 Vizualizari | 0 Comentarii
CSM
Plenul CSM a discutat, marti, despre inventarierea arhivei SIPA si a desecretizarii rapoartelor facute de comisiile care au realizat inventarierea documentelor, judecatoarea Gabriela Baltag propunand sa ceara informatii Ministerului Justitiei.
"Am vazut ca erau de facut mai multi pasi, in sensul ca urma sa fie desemnata o comisie. De altfel, noi cu totii am observat ca fosti membri ai CSM, care declara ca au facut parte din aceste comisii, amintesc despre derularea acestor comisii, cel putin in anii 2005-2006, ca de fapt pe 8 februarie 2006 s-a desfiintat SIPA, trebuia realizat un raport la cele constatate in acea arhiva. (...) Daca au existat comisii care sa inventarieze arhiva SIPA este bine sa cunoastem acest lucru, care a fost componenta acestor comisii, daca au fost fost intocmite rapoarte si daca ele au fost supuse aprobarii. (...)Cel care ne poate lamuri este Ministerul Justitiei, pentru ca Ministerul Justitiei este custodele acestei arhive, cel putin aparent. Daca este pastrata, daca a fost sigilata, procesele verbale de predare-primire, toate aceste aspecte CSM trebuie sa le cunoasca. Motiv pentru care va supun atentiei formularea unei adrese catre Ministerul Justitiei cu aceste aspecte", a spus Gabriela Baltag in sedinta CSM.
De asemenea, magistratul a adus in discutie si existenta unui dosar penal in legatura cu scurgeri de informatii privind arhiva SIPA, precizand ca ar util sa se solicite documente si de la Parchetul General. Propunerea Gabrielei Baltag a fost insusita si de presedintele instantei supreme.
"Eu sustin in totalitate demersul doamnei judecator. Sunt de acord cu propunerea pe care a formulat-o. Deocamdata nu avem nicio informatie in afara de cele vehiculate in spatiul public. Se pare ca s-ar dori ca si problema care vizeaza aspecte ce tin de independenta sistemului judiciar, ceea ce ar fi de natura a atrage si competenta noastra in aceasta materie. Dar, pentru a putea dispune in cunostinta de cauza si potrivit legii, ar trebui, intr-adevar si noi sa cunoastem care este situatia arhivelor SIPA, daca au fost predate, inventariate, cui au fost predate, cine le-a inventariat si ce s-a intamplat cu ele", a spus Cristina Tarcea. Mediafax.ro

plenul csm sipa ministerului justitiei
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1154 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006520 (s)