News Flash:

Bine de știut!

ANAF va șterge jumătate din datoriile până în 5.000 de lei ale persoanelor fizice

2 Septembrie 2024
158 Vizualizari | 0 Comentarii
Sursa foto renasterea ro

ANAF va șterge jumătate din datoriile persoanelor fizice de până la 5.000 de lei și va anula integral accesoriile pentru firme, dacă acestea aleg să plătească, conform unui proiect de Ordonanță de Urgență pregătit de Ministerul Finanțelor, informează stirileprotv.ro. Persoanele fizice cu datorii la stat vor avea posibilitatea să beneficieze de ștergerea a 50% din datoria principală și a 100% din accesorii (dobânzi și penalități) dacă datoria lor nu depășește 5.000 de lei. Pentru datoriile ce depășesc această sumă, se va aplica ștergerea a 25% din datoria principală și a 100% din accesorii, conform aceluiași proiect de OUG consultat de Profit.

Firmele vor beneficia de ștergerea integrală a accesoriilor dacă își achită datoriile, iar contribuabilii buni-platnici, adică firmele fără datorii, vor primi o bonificație de 3% din impozitul pe profit sau venit (pentru microîntreprinderi) la termenul scadent de plată. Ministerul Finanțelor estimează că prin această măsură va încasa aproximativ 7,5 miliarde de lei de la persoanele juridice, însă impactul asupra persoanelor fizice nu a fost încă calculat. Datoriile luate în calcul sunt cele înregistrate până la 31 august, iar pentru a beneficia de amnistie, acestea trebuie achitate până pe 25 noiembrie.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1469 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006938 (s)