Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

26 Aprilie 2024
 63    0

Avem un nou milionar in euro! Biletul castigator al marelui premiu la Joker, de peste 16,8 milioane de lei, jucat la Timisoara

Biletul castigator al marelui premiu la Joker, de peste 16,8 milioane de lei, a fost jucat la o agentie din Timisoara si a fost completat cu doua variante simple la Joker si o varianta la Noroc Plus, potrivit reprezentantilor Loteriei Romane.
Marele premiu la categoria I a jocului Joker, in valoare de 16.845.971,48 lei, a fost castigat joi, numerele extrase - 1, 12, 31, 6, 24 si jokerul 5 - fiind ghicite de un singur jucator, care a depus biletul norocos la agentia 35-049 din Timisoara.
Premiul categoriei I la Joker nu mai fusese castigat din 31 mai 2013. Un barbat din Panciu, judetul Vrancea, a castigat atunci un milion de euro.
La Joker, la categoria a II-a se inregistreaza un report in valoare de aproximativ 400.000 de lei (peste 88.600 de euro). La Noroc Plus, reportul de la categoria I este de peste 16.700 de lei.
La Loto 6/49, joi au fost extrase numerele 29, 17, 1, 46, 25 si 31. Niciun jucator nu le-a ghicit pe toate sase, astfel ca reportul categoriei I a ajuns la 31.071.729,68 lei. La Noroc a ramas in joc un report cumulat in valoare de peste 1.550.000 de lei (peste 350.000 de euro).
Categoria a II-a de la Loto 6/49 (cinci numere ghicite din sase) a avut patru castigatori, fiecare obtinand cate 41.341,66 lei.
La Loto 5/40, la categoria I se inregistreaza un report in valoare de peste 24.500 de lei, iar la Super Noroc, reportul este in valoare de peste 52.000 de lei.
Premiul categoriei I la Loto 6/49 a fost acordat ultima data in 2 februarie, cand un jucator din Galati a castigat peste 3,4 milioane de lei.
Cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49, de aproape 49 de milioane de lei, a fost castigat la 14 iulie 2013.

Citeste si...

Comentarii

+ Adauga Comentariu