Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

Acum 14 ore
 60    0

Dispoziții de demolare emise de municipalitate pentru aproape 70 de garaje din zona Lipovei

Sursa foto Tion ro

Primăria Timișoara a emis dispoziții de demolare pentru aproape 70 de garaje din zona Lipovei, în vederea amenajării unei parcări. Proprietarii au la dispoziție 30 de zile pentru a demola garajele, altfel municipalitatea va interveni și le va imputa costurile.

Deținătorii celor 68 de garaje de pe strada Sfinții Apostoli Petru și Pavel, din spatele blocurilor B115-B118 și B122-B125, au primit sau urmează să primească notificări în aceste zile. După primirea notificării, aceștia au la dispoziție 30 de zile pentru a demola construcțiile provizorii pe cont propriu. În caz contrar, demolarea va fi realizată de primărie, iar costurile vor fi recuperate de la chiriașii garajelor.

„Continuăm cu demolarea garajelor pline de vechituri, care ocupă domeniul public, și amenajăm locuri de parcare, dar și spații verzi, în jur de 80-90, pe strada Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pentru zona Lipovei, unde avem deja 150 de noi locuri de parcare pe locul fostelor garaje, lucrăm la clarificarea situației juridice și de patrimoniu pentru alte zeci de garaje, ca să ajungem la un cartier liber de aceste construcții vechi.

Urmează notificări și pentru deținătorii de garaje din cartierele Aradului, Modern, Șagului și Martirilor”, a afirmat viceprimarul Ruben Lațcău.

Reprezentanții primăriei reamintesc că, în proiectele similare anterioare din zona Lipovei, mulți proprietari și-au demolat garajele imediat după primirea notificărilor.

Acest proiect face parte din programul primăriei pentru amenajarea de noi locuri de parcare, căi de acces, trotuare, spații verzi, plantarea de arbori și instalarea unui sistem modern de canalizare pentru colectarea apelor pluviale. În prima etapă, desfășurată în prima jumătate a anului, au fost create peste 300 de locuri de parcare în zonele unde au fost demolate garaje, cum ar fi Lipovei, Girocului, Șagului și Modern.

În august, a fost făcut primul pas pentru a declanșa a doua etapă, prin declararea ca fiind de utilitate publică a unor terenuri unde există în prezent peste 200 de garaje. În aceste zone vor fi construite șapte noi parcări: două în Lipovei, două în Șagului și câte una în Aradului, Modern și Martirilor.

 

Citeste si...

Comentarii

+ Adauga Comentariu