Începând de ieri, mai mulți pompieri din Caraș-Severin s-au alăturat colegilor din județul afectat recent de inundații. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin a trimis întăriri în județul Galați. Marți, 2 octombrie, au plecat spre județul grav afectat de inundațiile de acum două săptămâni trei microbuze și o autospecială de primă intervenție și comandă, având la bord doi ofițeri, 30 de subofițeri și soldați.
Astfel, cei 32 de pompieri din cadrul ISU „Semenic” s-au alăturat misiunii de sprijin pentru colegii lor din țară care intervin în județul Galați, cu scopul de a înlătura efectele negative ale inundațiilor care au afectat această zonă.