Ediția de anul viitor a competiției muzicale Eurovision va avea loc într-unul dintre orașele Basel sau Geneva, conform anunțului făcut de Compania elvețiană de radiodifuziune, potrivit DPA. Orașele Zurich și Bern/Biel nu mai sunt considerate opțiuni, a precizat compania.
Decizia preliminară a fost bazată pe mai multe criterii, inclusiv săli de concert, conexiuni de transport public, sustenabilitate, disponibilitatea locurilor de cazare, concepte de securitate și susținerea generală a comunității orașului respectiv.
Decizia finală privind orașul gazdă va fi anunțată la sfârșitul lunii august. Costurile pentru organizarea Eurovision vor ajunge la 30 de milioane de euro. Potrivit unui sondaj recent, o mică majoritate a populației Elveției are o părere negativă despre ediția din 2025 a concursului. Deoarece câștigătorul ediției curente a Eurovision, desfășurată în Malmö, Suedia, a fost Nemo, reprezentantul Elveției cu melodia „Code”, ediția din 2025 va fi găzduită de Elveția.