Pentru prima dată în ultimii trei ani, inflația scade sub 5%. Conform statisticilor oficiale, mai multe tipuri de alimente s-au ieftinit, dar utilitățile, chiriile și restaurantele continuă să își scumpească serviciile, acestea înregistrând creșteri de 10-15% de la începutul anului. Potrivit Institutului Național de Statistică, inflația anuală a scăzut în iunie 2024 la 4,94%, cel mai mic nivel din iulie 2021 până în prezent. INSSE arată că, de la începutul anului, prețurile au crescut în medie în România cu 2,5%, o valoare încă dublă față de cea din Zona Euro.
Există o discrepanță majoră între diferitele tipuri de produse. Statistica oficială susține că prețurile alimentelor ar fi acum în România cu doar +1% mai mari decât în iunie 2023, în timp ce tarifele pentru servicii ar fi crescut în această perioadă cu aproape 9%, iar prețurile mărfurilor nealimentare ar fi mai mari cu peste 6%.
Evoluția prețurilor pentru principalele produse și servicii, în ultimul an:
Pâine: -1%
Cartofi: -4%
Ulei: -18%
Carne: +3,6%
Energie: -7%
Combustibili: +5%
Chirie: +11%
Utilități: +15%
Transport: +6%
Restaurante: +10%
Săptămâna trecută, Banca Națională a decis să reducă dobânzile, pentru prima dată în ultimii trei ani, pe fondul calmării inflației.