Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

12 Noiembrie 2026
 118    0

Percheziții în Timiș și Constanța, în cadrul acțiunii JUPITER

Sursa foto expressdebanat ro

Joi, o companie din Timiș a fost vizitată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, după ce a fost descoperit că achiziționase bunuri falsificate din Constanța.

Acțiunea, numită JUPITER, a implicat 5 percheziții efectuate în Timiș și Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române.

„Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că o societate comercială, cu sediul în municipiul București și spațiu de depozitare în județul Constanța, ar fi încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu o firmă din județul Timiș, prin care s-ar fi obligat să-i livreze acesteia 1.829 de panouri fotovoltaice, în valoare de aproximativ 880.000 de lei. Pentru achiziționarea bunurilor respective, societatea comercială din județul Timiș ar fi plătit în avans 300.000 de lei, în baza unui ordin de plată falsificat. Ulterior, societatea comercială din județul Timiș nu ar fi achitat valoarea bunurilor livrate și ar fi comercializat panourile voltaice respective către alte două societăți comerciale, din județul Timiș, la un preț sub cel de achiziție”, declară Poliția Română.

O persoană va fi audiată. Ancheta este în curs de desfășurare, fiind coordonată de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru presupuse infracțiuni de înșelăciune și uz de fals.


 

Citeste si...

Comentarii

+ Adauga Comentariu