Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

26 Aprilie 2024
 66    0

Cheltuielile făcute de Primăria Timișoara sunt sau vor fi publice pe internet

 Toate cheltuielile făcute de Primăria Timișoara sunt sau vor fi publice pe site-ul municipalității, alături de toate cheltuielile făcute de instituțiile din subordine. Deocamdată, pe site-ul PMT se poate găsi doar varianta „beta”, astfel că informațiile nu sunt complete. Este o primă ușă din „primăria de sticlă” a lui Dominic Fritz.

„Transparența radicală e baza bunei guvernări, de aici pornim, pe asta construim”, spune primarul Timișoarei, care a deschis, de curând, prima ușă a „primăriei de sticlă” promisă încă din campania electorală. Este vorba despre un site dedicat, unde timișorenii vor putea vedea toate cheltuielile făcute de municipalitate și de instituțiile din subordine.

„Face parte din campania noastră pentru primăria de sticlă. Vom publica etapizat toate informațiile despre cum sunt cheltuiți banii orașului. Puteți, lunar, să aflați ce facturi s-au plătit, puteți, de exemplu, să aflați exact la școala copilului dumneavoastră ce plăți s-au făcut luna respectivă. Puteți să vedeți cât a costat o lucrare într-un cartier”, a declarat edilul-șef.

Deocamdată, varianta transparenta.primariatm.ro este incompletă, însă primarul spune că informațiile vor fi mereu actualizate.

„Momentan, găsiți acolo toate plățile făcute în luna februarie. Sperăm că prin acest demers vom crește nu doar accesul la informație publică, ci îi și stimulăm pe toți cei care cheltuiesc bani publici s-o facă astfel încât să nu trebuiască să ne fie rușine atunci când lumea știe pentru ce cheltuim banii publici”, a mai spus Dominic Fritz.

Pe ce s-au dus banii primăriei în februarie

De exemplu, în februarie, la nivelul administrației publice locale s-au cheltuit peste 65 de milioane de lei. Primăria Timișoara a avut cele mai mari facturi, în valoare totală de 51 de milioane de lei: 36,89 milioane lei – bunuri și servicii, 8,7 milioane lei – investiții, 2.055 lei – deplasări, 5,3 milioane de lei – cheltuieli de personal și 500 de lei – cheltuieli gospodărești.

Cheltuielile gospodărești sunt, potrivit aceleiași surse, „protocol tratații delegații”. Iar la deplasări au intrat biletele de avion Timișoara – București și retur, pe numele primarului Dominic Fritz și pe numele consilierului său personal Dana Lazăr. Iar la investiții intră facturile plătite de primărie către firmele contractate pentru diverse șantiere deschise din oraș.

Informațiile vor fi actualizate, potrivit PMT, lunar. Momentan, „datele colectate nu sunt complete, în sensul că listează doar sumele cheltuite de către direcțiile și birourile din cadrul primăriei, însă se lucrează acum și la transparentizarea licitațiilor și contractelor”.

Cheltuielile realizate de societățile din subordinea primăriei pot apărea pe site doar în urma unor hotărâri date de consiliile de administrație sau de adunările generale ale acționarilor. Primarul Dominic Fritz a transmis, printr-un comunicat de presă, că cere public CA-urilor societăților PMT să adopte măsurile necesare transparență. În caz contrar, hotărârea se va da în AGA fiecărei societăți.

Citeste si...

Comentarii

+ Adauga Comentariu