Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

Acum 1 ora
 17    0

CUTREMUR in Mehedinti: Presedintele CJ, seful IPJ si liderul PSD Orsova, ARESTATI preventiv

Adrian Duicu
Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, şefului IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, şi omului de afaceri Constantin Popescu, preşedintele PSD Orşova, în dosarul în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie. Instanţa a admis astfel cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care i-au reţinut joi pe Adrian Duicu, Ştefan Ponea şi Constantin Popescu.

Avocaţii celor trei au declarat recurs la decizia de arestare, contestaţia urmând să se judece la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurorii DNA au început urmărirea penală în cazul lui Adrian Duicu pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.

Citeste si...

3 Aprilie 2014
 1317    0
3 Aprilie 2014
 1391    0
3 Aprilie 2014
 1295    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu