Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

3 Mai 2024
 86    0

Basescu cere Camerei sa respingă OUG privind acciza la combustibil

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, miercuri, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, scrisoarea în care solicită respingerea prevederilor referitoare la acciza de 7 eurocenţi din proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 111/2013. Preşedintele Traian Băsescu arată în scrisoarea că "această taxă este abuzivă şi profund nocivă pentru o mare parte a mediului economic şi populaţie", iar "odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei privind compensarea parţială în cazul transportatorilor rutieri, această taxă devine şi discriminatorie".

Şeful statului cere preşedintelui Camerei Deputaţilor să respingă "cât mai repede cu putinţă prevederile referitoare la acciza de 7 eurocenţi din Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 111/2013, ordonanţă care în acest moment îşi produce efectele negative asupra populaţiei României şi mediului economic".

"Fac un apel la dumneavoastră ca, împreună cu parlamentarii majorităţii din arcul guvernamental, să puneţi interesul românilor mai presus de interesul baronilor locali", se arată în scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu. mediafax.ro

Citeste si...

1 Aprilie 2014
 1349    0

Comentarii

+ Adauga Comentariu