Zis-a un batran oarecare: „Fiilor si fratilor, sa intelegeti si sa stiti toti aceasta: ca nici una dintre faptele cele bune nu este asa de iubita si de placuta lui Dumnezeu, ca atunci cand multumeste omul intru scarbe.
Si nu se bucura Dumnezeu de alta mai tare, decat atunci cand cineva rabda bucuros orice fel de scarbe i s-ar intampla lui (cum este de pilda boala, clevetirea pe nedrept sau prigonirea si alte necazuri).
De asemenea, si de la cel care este bolnav cu trupul sau, nu cere Dumnezeu post si infranare de mancare si bautura sau alta osteneala si nevointa a trupului. De la el cere Dumnezeu numai multa mila si rugaciune duhovniceasca si sa-i fie mintea lui pururea la Dumnezeu, iar postul si osteneala trupeasca le face omul pentru domolirea zburdaniciunilor firesti, adica pentru infranarea necuratelor pofte si a patimilor trupesti.
Boala trupului este mai presus decat postul, iar rabdarea cu multumire a bolnavului este mai presus decat toata nevointa si osteneala trupului.
Pentru aceea, de la bolnav nu se cere si nici nu se cearca postul si infranarea si alte osteneli, ci datoria lui este sa multumeasca pururea cu osardie si cu toata inima sa lui Dumnezeu, rugandu-se sa i se dea rabdare”.
(Sfantul Ioan Iacob de la Neamt-Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoias ca mine… Opere complete, Editura Doxologia, Iasi, 2010, p. 423)
Sursa: doxologia.ro