Prima pagina

 Ultima ora

 Actualitate

 Expres

 Magazin

 Economic

 Sport

 National

 International

 Sanatate

 Advertoriale

 Poza zilei

 Bancul zilei

 BZT.ro

 BZC.ro

 BZV.ro

Titlul Zilei

26 Aprilie 2024
 61    0

Rusia si SUA inca nu au un plan comun cu privire la criza din Ucraina, afirma Moscova

obama
Moscova şi Washingtonul negociază în vederea unei soluţii pentru criza din Ucraina, dar încă nu au ajuns la un "plan comun", a declarat sâmbătă viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov. "Încă nu avem un plan comun. Avem viziuni diferite cu privire la situaţia (din Ucraina). Există un schimb de opinii, dar nu putem spune că am ajuns la o soluţie", a declarat Riabkov, citat de agenţia Ria Novosti, în contextul în care şefii diplomaţiilor rusă şi americană, Serghei Lavrov şi John Kerry, urmează să să întâlnească duminică, la Paris.

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a sunat vineri pe Barack Obama, pentru a discuta, potrivit Casei Albe, despre propunerea americană pentru soluţionarea crizei din Ucraina, unde a început campania electorală în vederea alegerilor prezidenţiale, planificate să aibă loc pe 25 mai.

"În comunicatul de presă cu privire la această conversaţie telefonică, Casa Albă nu a relevat corect conţinutul", a subliniat oficialul rus. Mediafax.ro

Citeste si...

Comentarii

+ Adauga Comentariu