As vrea sa ma adresez voua si sa va spun ceva ce de multi ani mi-a patruns inima si mi-a stapanit adanc sufletul fata de Maica Domnului. Mereu ma uimeste indrazneala cu care ne adresam la Ea pentru milostivirea ei, pentru mijlocirea si mantuirea noastra. Rugaciunea noastra vorbeste clar si despre acea incredere desavarsita pe care o avem fata de Ea.
Fiecare din rugaciunile noastre catre Maica lui Dumnezeu, ar putea incepe asa: „Maica, eu cu pacatele mele, cu viata mea netrebnica, cu indepartarea mea de la Dumnezeu sunt responsabil pentru moartea pe cruce a Fiului Tau, pentru toate orele de chin ale Sale din Gradina Ghetsimani, pentru toata patimirea sa de pe cruce. Maica, daca Tu ma vei ierta, si vei fi mijlocitoarea mea – nimeni, nu ma va judeaca, nimeni nu ma va respinge….”
Oare nu e asa? Doar de fiecare data cand ne indepartam de Dumnezeu, poate nu atat prin sovaiala inimii noastre, cat prin faptele noastre, noi ne unim cu acei pentru care intruchiparea Mantuitorului a fost inacceptabila, pentru acei care nu aveau nevoie de Dumnezeu, care-si doreau sa-L elimine din viata, pentru ca sa–si continuie viata dupa propria voie si bunul plac.
Dar voia omeneasca – este lipsa dragostei. De atat si a fost rastignit Hristos, ca porunca Sa era despre o asa o dragoste, de la care oamenilor li si face infricosator. Doar ca sa iubesti asa cum a iubit Mantuitorul, inseamna sa-ti iubesti aproapele mai mult decat se iubeste el pe sine insusi; sa crezi in el, atunci cand nici el nu mai crede, sa ai credinta in om, in dragoste. Acesata inseamna sa iubesti asa, ca sa fii gata sa-ti pui viata, nu doar pentru ca sa traiasca aproapele tau, dar si pentru mantuirea lui. Sa iubesti ca Hristos, inseamna sa intri in adancurile vietii, in cele mai intunecate laturi ale ei, si acolo sa-i intalnesti pe acei, de cine nimeni nu se va apropia in afara de Dumnezeu, deoarece ei sunt respinsti de oameni. Si in final sa iubesti ar insemna sa uiti intr-atat de tine, de parca ai fi murit pentru tine, de parca nu ai mai exista, dar au ramas doar acei pe care-i iubesti cu dragoste Dumnezeiasca.
E o dragoste grea si infricosatoare pentru noi: toate in noi se impotrivesc ei. Noi ne dorim sa traim, sa ne afirmam, sa luam, sa primim, sa ne asiguram, sa ne protejam; dar ce exemplu ne da Dumnezeul nostru? Ne aduce modelul unei dragoste, care L-a facut sa devina unul dinte noi : vulnerabil si fara aparare, batut, dispretuit, umilit, ucis, in cele din urma — respins. Oare o asa o dragoste nu poate sa ne inspire? E infricosator sa iubesti asa, dar totodata anume cu o asa o dragoste si poti gasi viata adevarata
Si iata asa si-a iubit Maica Domnului Fiul. Ea il iubea ca maica si i se inchina ca Domnului. Si nicicand nu a fost un obstacol in calea Sa de cruce. Nu exista nici un fragment in Scriptura unde Maica Domnului L-ar opri asemenea lui Petru, zicand : Fie-Ti mila de Tine sa nu Ti se intample Tie aceasta…. Lui Petru Hristos i-a raspuns: Sminteala Imi esti , mergi inapoia Mea, te gandesti cele ale oamenilor, dar nu cugeti cele ale lui Dumnezeu… Maica Domnului, Fecioara Nascatoare de Dumnezeu nicicand n-a fost un obstacol in calea Sa. I-a dat sa parcurga tot drumul crucii si chiar cazand la picioarele sale, el fiind rastignit, nu a pronuntat nici un cuvant, nu a cuvantat cu glas nici o rugaciune, care sa fi mers impotriva voii lui Dumnezeu si a voii Fiului. Nu si-a aparat cu nici un cuvant Fiul Sau de la chinuitori, cu nici un cuvant n-a oprit hulitorii si batjocortitorii, cu nici un cuvant nu s-a adresat Tatalui; nu s-a rugat: „Trimite-I Doamne ajutor ca sa nimicesti dusmanii Tai..” Nu , ea a stat pana la sfarsit in unitate cu Fiul Sau, dandu-L la moarte ca sa traiasca altii.
Dar altii cine sunt? Suntem noi, oamenii. Si din veac in veac traiesc oamneii, deoarece a crezut in noi Dumnezeu, de atat ca ne-a iubit. Si aceasta moarte pe cruce, si aceasta cu adevarat moarte a Maicii Sale langa cruce — toate acestea pentru fiecare dintre noi. Fiecare dintre noi stand in fata icoanei Maicii Domnului poate sa spuie : „Da, Maica, Tu ti-ai dat Fiul la moarte, nestiindu-ma pe mine, sau de atat ca ai stiut cum voi fi , ca eu voi fi necredincios, — dar si l-ai dat la moarte, ca sa pot crede si eu in dragostea Domnului si sa ma pot mantui prin crucea Sa…”
Iata de ce ne rugam asa in fata Ei, iata de ce zicem „Mantuieste-ne !”, dar nu doar „Roaga –te…” Daca Ea va spune : „Eu am iertat, Fiul meu si Dumnezeul Meu. Eu am iertat moartea Ta, si am iertat ca inima mi-a a fost strapunsa” — atunci Fiul va spune : „Daca tu ai iertat, atunci nu vor fi judecati acesti oameni” …
Sa dea Domnul sa tinem minte mereu, cu ce pret Maica Domnului a primit puterea de a ne acoperi cu Preasfant Acoperamantul Sau, a primit puterea de a ne ierta si a ne deschide portile Imparatiei Cerului.
Amin.
Mitropolitul Antonie al Surojului